Tribunalul Buzău a transmis printr-un comunicat de presă că îşi va suspenda activitatea, în perioada 6-9 iunie, în semn de protest faţă de preconizatele modificări legate de pensionare din statutul magistratului.
Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău solicită imperativ dialog în legătură cu modificarea oricăror modificări legate de pensionare şi solicită din partea Guvernului predictibilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
"Solicită imperativ ca orice soluţie legislativă să fie urmarea dialogului loial între puterea judecătorească şi cea legislativă, pentru găsirea unor rezolvări care respectă predictibilitatea, garanţiile constituţionale şi demnitatea statutului de judecător. Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţii şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Solicită imperativ asigurarea resurselor materiale şi umane necesare unei normale organizări a activităţii instanţelor de judecată, în scopul respectării drepturilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", se arată în comunicatul transmis de Tribunalul Buzău.
Vor fi, însă, organizate şedinţe de judecată în cauze în care sunt judecate persoane în stare de detenţie, pentru măsuri preventive, drepturi şi libertăţi, ordine de protecţie, ordonanţe preşedinţiale sau probleme legate de minori şi familie. Totodată Tribunalul Buzău anunţă că va organiza o nouă adunare a judecătorilor pe 8 iunie "pentru reanalizarea situaţiei care a generat protestul".
De asemenea, magistraţii anunţă că susţin demersurile legale pe care le vor întreprinde personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din instanţe faţă de proiectul de lege privind pensiile de serviciu, "inclusiv sub forma protestului", informează Tribunalul Buzău, citat de AGERPRES
Încep protestele și în instanțe! Tribunalul Buzău îşi suspendă activitatea în semn de protest faţă de modificările din statutul magistratului
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



