sursa foto:  Facebook

Începând de luni, 12 decembrie, se închide un tronson al Drumului Expres Craiova-Pitești! ‘Închiderea circulației este necesară pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3’

Începând de luni, 12 decembrie 2023, se închide un tronson al Drumului Expres Craiova-Pitești, informează DRDP Craiova.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, închiderea circulației este necesară pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3.

Restricția va dura până la finalizarea lucrărilor”, menționează drumarii.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat recent că lotul 3 va fi dat în folosință în acest an, până de Crăciun.

În acest sens, DRDP Craiova a transmis: „Nu vrem să ne pronunțăm, dar sunt șanse. Așa cum am spus înainte, avem nevoie de câteva zile de vreme fără ploaie pentru marcaje”.

DRDP Craiova: „𝐈̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐩𝐞 𝐃𝐄𝐱 𝟏𝟐, 𝐭𝐫𝐨𝐧𝐬𝐨𝐧 𝟐❗️

Începand cu data de 11.12.2023 ora 7:00 se închide circulația pe DEx 12 Craiova-Pitești, între Nod Rutier DJ 546 Slatina Sud-Est, km 50+150 și Nod Rutier DN 65 – Valea Mare Nord-Est km 57 + 720.
Circulația va fi deviată pentru toate categoriile de autovehicule astfel:

DEx 12 km 50+150 – DJ 546 – Slatina – str. Draganești – str. Artileriei – str. Cireașov – str. Pitești – DN 65 Valea Mare.

Închiderea circulației este necesară pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3 din cadrul DEx 12, Craiova -Pitești.

Restricția va dura până la finalizarea lucrărilor”.

Lotul 3 din cadrul Drumului Expres Craiova-Piteși, porțiune de 31,75 kilometri, este executată de Spedition UMB, firma lui Dorinel Umbrărescu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare