Logo ASF

Informare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost informată de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în calitate de administrator temporar al City Insurance S.A., că până la data de 6 septembrie 2021, ora 24:00, în conturile societății nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acțiunilor subscrise de către acționarul minoritar i3CP HOLDING BV, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele privind restabilirea, în termenul de trei luni, a nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerința minimă de capital (MCR), conform Deciziei A.S.F. nr. 714/03.06.2021.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară va analiza situația de fapt și va lua deciziile care se impun, în conformitate cu prevederile legale.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare