sursa foto:  playtech.ro

Informații importante pentru șoferii români! Codul rutier ar putea avea parte de noi modificări

Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat, se urmărește modificarea Codului rutier, astfel încât șoferii să aibă posibilitatea de a contesta sancțiunile rutiere și la judecătoria de domiciliu, nu doar la cea în raza căreia a fost primită sancțiunea.

Proiectul de lege de la Senat, ce vizează, în esență, modificarea Codului rutier, va stabili o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere.

Mai exact, pe lângă judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, așa cum e acum, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere vor putea fi contestate și la “judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, după cum scrie în document.

Din aprilie, după cum apare în Legea 107/2022, când vine vorba de plângerile contravenționale, cu excepția celor rutiere, acestea pot fi introduse și la judecătoria de domiciliu a contravenientului, nu doar a judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, așa cum era înainte.

Totuși, de ce nu se pot aplica noile reguli și contravențiilor rutiere, adică să fie posibilă contestarea unei amenzi de circulație la judecătoria de domiciliu a șoferului sancționat? 

Deoarece, potrivit unui răspuns primit de redacția noastră de la Direcția Rutieră din cadrul IGPR, Legea 107/2022, prin care s-a stabilit modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, reprezintă cadrul general în materie.

În schimb, după cum sublinia Direcția Rutieră, “normele privind domeniul circulației pe drumurile publice sunt prevazute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care reprezintă cadru normativ special în materie, prevederile acesteia aplicându-se cu prioritate”.

În conformitate cu actualele prevederi ale Codului rutier, “împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta”.

Astfel, legiuitorul a stabilit o competență exclusivă în sarcina judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta contravențională, mai este subliniat în răspunsul Direcției Rutiere din cadrul IGPR.

Așadar, chiar dacă OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor permite acum contestarea amenzilor contravenționale, în general, atât la judecătoria unde a fost constatată abaterea, cât și la judecătoria de domiciliu, regula nu se aplică și amenzilor rutiere.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat și publicat în Monitorul oficial, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare