Vești importante care îi vizează, în special, pe infractorii din România! Potrivit unui proiect se pare că aceștia vor putea fi monitorizați mai ușor
Federaţia Sindicatelor Democratice a Politiştilor din România (FSDPR) se opune Proiectului de lege care prevede introducerea unui sistem de monitorizare cu dispozitive electronice de supraveghere, scrie Agerpres. „În forma sa actuală, Proiectul Legii care prevede sistemul de monitorizare a persoanelor care se sustrag unor măsuri preventive sau împotriva cărora au fost instituite ordine de protecţie provizorii şi care vor fi obligate să poarte dispozitive electronice de supraveghere nu garantează prevenirea săvârşirii abuzurilor”, consideră reprezentantul sindicatelor poliţiştilor, Christian Ciocan.
Acesta atrage atenţia că Poliţia Română nu poate administra acest sistem din cauza lipsei de personal. „Poliţia Română – subdimensionată numeric – nu poate gestiona în parametrii legii sarcinile care i-ar reveni prin această nouă lege. În plus, problemele urgente privind alocarea de fonduri pentru dotare şi salarizarea corespunzătoare a personalului determină ca acest nou proiect de Lege să creeze vulnerabilitaţi pentru MAI, din acest punct de vedere”, consideră Ciocan.
Federaţia Sindicatelor Democratice a Politiştilor din România a transmis acest punct de vedere reprezentanţilor MAI, la şedinţa de Dialog Social de luni.
Citește și
Dezvăluirea care aruncă-n aer alegerile prezidențiale! Lovitura pe care Klaus Iohannis i-o dă lui Dan Barna
Salariu impresionant pentru soția lui Dan Barna! Unde lucrează și cât încasează lunar
Război între Gigi Becali și ANAF! Suma uriașă pe care o cere latifundiarul
Interesant! Ce ar putea păți infractorii din România
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



