Sectorul 4 a devenit sectorul renovarilor. După ce a investit în borduri, asfalt, stații renovate, primăria sectorului 4, a început lucrările de modernizare și consolidare a grădinițelor.
Primăria a obținut fonduri în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, 8,4 milioane de lei, bani ce vor fi investiți în 7 grădinițe
"O parte din lucrări vor fi recepționate în octombrie - noiembrie anul acesta, iar acolo unde sunt necesare intervenții mai ample, cum sunt lucrările de consolidare, termenul de finalizare va fi, cel mai probabil, începutul anului 2019. Investițiile au fost făcute pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice, care trebuie să-și desfășoare activitatea în condiții decente, chestiune esențială pentru obținerea pe mai departe a autorizațiilor de funcționare a acestor grădinițe", a spus Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.
Fiecare unitate de învățământ va beneficia de modernizările necesare, se vor face consolidări, reabilitare sau eficitizare energetică.
"Am spus că în 2018 vom moderniza și reconsolida clădirile în care funcționează unitățile de învățământ. Cei mici vor începe anul școlar în cele mai bune condiții și, dacă va fi necesar, suntem pregătiți să relocăm grupele de preșcolari în spații adecvate, până cand vor fi finalizate lucrările. Este important, însă, că pentru prima dată în 28 de ani, le vom putea oferi copiilor noștri siguranță și condiții decente în unitățile de învățământ. Dacă ne dorim performanță de la copiii noștri, trebuie să le asigurăm confortul și facilitățile necesare în grădiniță și în școală", a declarat primarul sectorului 4.
Inedit! Ce români se pot pensiona mai devreme-Iată lista profesiilor care sa încadrează în condițiile speciale
Toți abonații Orange trebuie să știe asta! Ce se schimbă de la 1 octombrie
Incredibil! Iată ce se întâmplă cu pensia de invaliditate
Investiție de 8 milioane de lei a unei primării bucureștene! Unde se vor duce banii
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



