Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care reglementează datele pasagerilor din transportul aerian care vor fi colectate pentru prevenirea infracţiunilor de terorism şi a altor infracţiuni grave, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Legea prevede obligaţia ca toate companiile de transport aerian să trimită următoarele date din registrul cu numele pasagerilor: codul de rezervare, data rezervării sau a emiterii biletului, data programată a călătoriei, numele şi prenumele asociate rezervării, adresa şi informaţiile de contact - număr de telefon, adresă de email asociate rezervării, toate informaţiile privind forma de plată inclusiv adresa de facturare, itinerarul complet de călătorie, informaţiile din profilul „client fidel", agenţia prin care a fost cumpărat biletul, numărul locului, toate informaţiile cu privire la bagaje, conform antena3.ro.
Autorităţile la care pot ajunge datele pasagerilor sunt, potrivit legii: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, DGPI, DGIA, DGA, SRI, SIE, Ministerul Public şi Direcţia Generală a Vămilor.
Protestatarii #Rezist au dat alarma, după ce Rareș Bogdan a părăsit Realitatea TV! Cine va mai fi interzis la postul lui Cozmin Gușă
Avertisment pentru toți românii! Operatorii de telefonie mobilă trag un semnal de alarmă
Surpriză! Cine este Mircea Drăghici, propunerea PSD la Ministerul Transporturilor și ce avere are acesta
Iohannis tocmai a promulgat legea care vizează milioane de români
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEconomie
Schema pe care ar urma să o facă PPC cu Flanco. Ce trebuie să știe românii care au facturi de la distribuitorul de energie

17 sepEconomie
Alimentele pe care nu trebuie să le consumi când iei antibiotic. Nutriționistul Tania Fântână explică ce se întâmplă în corpul tău când nu respecți regula

17 sepEconomie
Ar urma să apară primul BEES în România. Ce înseamnă, mai exact, venirea unui gigant spaniol pe piață

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere
Articole Similare

23 minute în urmăPolitica
În ce scenariu vom avea alegeri anticipate. Care ar fi costurile unui nou scrutin

circa 1 oră în urmăHoroscop
Horoscop de weekend. Previziuni pentru 19-20 septembrie, ce zodii vor încasa bani când se așteaptă mai puțin

circa 1 oră în urmăSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

circa 2 ore în urmăEntertainment
iMapp București 2026. Acces gratuit, surpriză ce artiști vor veni la evenimentul din Piața Constituției

14:30Social



