Ion Cristoiu: ‘Alexandru Rafila avea toate datele pentru a pune capăt aberației Raed Arafat’

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că pasul înapoi făcut de noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, după ce a promis ca ministerul său va prelua comunicarea şi gestionarea pandemiei, arată un guvern slab şi marchează începutul unui lung şir de dări înapoi, de răzgîndiri şi renunţări ale miniştrilor PNL şi PSD, care vor încerca astfel să evite bătăile de cap.

 

”Noul Guvern a ridicat și ridică mari semne de întrebare din perspectiva logicii politice, a bunului simț și chiar a democrației.
El e alcătuit din două formațiuni a căror adversitate de pînă acum a depășit cu mult hotarele confruntării politice. Unul dintre cei doi parteneri – PNL – și-a axat o întreagă politică de cinci ani, din 2016 pînă în 2021, pe lichidarea celuilalt partener din prezent, PSD. Campaniile electorale ale PNL, conduse de de Megașeful partidului, Klaus Iohannis, au avut drept obiectiv asumat doborîrea PSD de la Putere și, mai mult, scoaterea acestui partid din viața politică. Împotriva PSD Klaus Iohannis și PNL au scos în stradă, într-un lung șir de proteste zgomotoase și uneori violente, zeci de mii de cetățeni. Acest proces a dus la formarea a două electorate care s-au urît și se urăsc. Explicabil de ce alierea celor două partide, realizată sub bagheta lui Klaus Iohanni, a bulversat o țară întreagă. S-a spus, în argumentarea acestei împerecheri dintre capră și varză, că se impunea o asemenea violare a logicii politice și a bunului simț, pentru că România avea nevoie de un Guvern tare, cu o majoritate solidă în Parlament.

Ca premier al acestui Guvern a fost impus celor două partide de către Klaus Iohannis un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă. În toată Europa civilizată se încearcă a se asigura un control civil al militarilor prin numirea unui civil în fruntea Ministerului Apărării și chiar o imagine mai blîndă a Armatei prin promovarea ca miniștri a unor femei. La noi, prin voința lui Klaus Iohannis și ascultarea supusă de către cele două mari partide, în fruntea Guvernului a fost pus un militar de carieră. La Ministerul Apărării s-a asigurat controlul civil prin numirea unui civil mai civil decît mulți alți civili, dacă ne gîndim că Vasile Dîncu e un intelectual. În schimb, la nivelul țării s-a asigurat, prin numirea ca premier a unui general, controlul militar al civililor.

 

S-a argumentat și în acest caz că era nevoie de un premier care să aducă în Guvernare Ordinea, autoritatea, curajul.
Prin majoritatea zdrobitoare și reducerea dramatică a Opoziției în Parlament, noua Coaliție pune în pericol democrația.
Și în acest caz s-a argumentat că e nevoie de o majoritate solidă în Parlament, care să dea Guvernului tăria de a lua măsuri radicale, pe care Guvernele anterioare, slăbite de o majoritate la limită, n-au avut curajul să le ia.

Date fiind aceste realități, n-am putut decît să aplaudăm determinarea cu care noul ministru al Sănătății, dr. Alexandru Rafila a declarat că administrarea Pandemiei trebuie să fie apanajul ministerului Sănătății. Înainte de audiere și la audierile din Parlament, Alexandru Rafila a proclamat drept obiectiv crucial al mandatului său preluarea de către Ministerul Sănătății a tuturor pîrghiilor din domeniul Sănătății publice, din domeniul administrării luptei împotriva Pandemiei. Potrivit lui Alexandru Rafila, acestei pîrghii sînt de ceva vreme în mîinile lui Raed Arafat, secretar de stat la interne, creatorul și coordonatorul unei structuri supraministeriale.

Am aplaudat această determinare a lui Alexandru Rafila, ca semn al tăriei noului guvern.
Toată lumea știe că în ultimii ani, ministerul Sănătății a fost încetul cu încetul deposedat de toate pîrghiile în materie de Sănătate Publică. Toate pîrghiile au fost preluate de ceea ce Alexandru Rafila numea o suprastructură din afara ministerului, condusă cu puteri de padișah de Raed Arafat. Raed Arafat e secretar de stat la Interne. Declarația lui Alexandru Rafila de la audieri a fost o surpriză nu numai prin decizia noului ministru de a reda Ministerului Sănătății, pînă acum anexă a DSU, prerogativele prevăzute de Constituție, dar și prin dezvăluirea în premieră a unei aberații greu de conceput într-o țară civilizată:

„Nu se poate ca aceste măsuri care sunt cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă instituţie, iar MS eventual să răspundă de implementarea acestor măsuri şi de împlinirea sau nu a acestor măsuri. Deci aici este o poziţie extrem de clară şi aşa cum îl respect pe domnul doctor Arafat şi apreciez ce a făcut dânsul, în mod evident voi avea o discuţie la nivelul Guvernului cu domnul premier şi cu ministrul MAI şi cu domnul doctor Arafat încât acest mecanism să fie schimbat şi, în mod evident, Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă toate pârghiile la dispoziţie, inclusiv informaţiile legate de situaţia asistenţei medicale din ţară în timp real, la sediul MS. Pentru că nu putem să lucrăm ca un soi de anexă a unei structuri, supra-ministeriale dacă vreţi, dar care în mod evident este controlată de oameni care nu sunt din sănătate, ci din alte domenii, care sunt respectabile, dar în mod evident trebuie să ne întoarcem la profesionişti şi la profesionalizarea sănătăţii publice.

Eu nu am discutat cu domnul doctor Arafat, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din țară în ultima perioadă, dar după ce noul Guven se va instala voi avea discuții în primul rând cu primul-ministu și cu ministrul Administrației și Internelor și, bineînțeles, și cu domnul Arafat pentru că acest mecanism prin care deciziile de sănătate publică sunt luate de persoane care nu au legătură directă cu sănătatea publică nu sunt în regulă. Chiar și dacă CNSU, care trebuie să ia decizii în orice fel de situație, nu numai cele legate de sănătate, și înțelegem necesitatea și rolul lui, trebuie totuși Ministerul Sănătății, într-o criză de sănătate, să aibă rolul hotărâtor în recomandarea deciziilor care sunt ulterior aprobate.”

Am redat pe larg dezvăluirea lui Alexandru Rafila, pentru că ea semnalează un caz care atentează la siguranța națională:
Politica de Sănătate din România n-o face ministerul Sănătății, ci o structură supraministerială aflată în proprietatea unui om.

Printr-un mecanism vizibil pentru toată lumea, DSU a devenit un soi de guvern din umbră, iar Ministerul Sănătății un simplu executant al acestui Guvern Ocult. Un simplu secretar de la Interne a devenit, în condițiile Pandemiei, cel mai puternic om din România. Totul trece prin deștul mic al lui Raed Arafat:
Contracte de milioane de euro, achiziții fabuloase, cu bani luați de la Buget, angajări de personal.

În toate țările civilizate ale lumii comunicarea publică în Pandemie a fost și este misiunea ministerului Sănătății și, eventual, a primului ministru.
La noi, de un an și ceva, de când a început Pandemia, comunicarea publică a fost acaparată de Raed Arafat.
N-are rost să semnalez aici că ostilitatea românilor față de restricții, contestarea celor spuse de Autoritate, își are cauza exclusivă în asumarea Comunicării de către Raed Arafat.

Nu știu ce fel de om e Raed Arafat.
Știu însă că în materie de Comunicare publică e persoana cea mai puțin potrivită pentru a anunța restricțiile, pentru a cere românilor să renunțe la drepturile lor fundamentale.
E în întreaga atitudine a lui Raed Arafat o bucurie greu stăpînită de a anunța restricții, de a proclama încălcarea drepturilor.
Prin tot ce face și spune, Raed Arafat lasă impresia că-i urăște pe cei care ar trebui să fie convinși cu vorba bună să se supună restricțiilor.

Deși la audieri n-a spus-o, Alexandru Rafila a lăsat să se înțeleagă că de acum încolo comunicarea publică în materie de Pandemie va fi preluată de domnia sa.
Și acest lucru a meritat aplauzele noastre.

Alexandru Rafila e de profesie epidemiolog. Raed Arafat n-are nici o legătură cu această profesie. Ca unul dintre epidemiologii noștri faimoși, pînă a ajunge ministru, Alexandru Rafila a fost răsfățatul televiziunilor. Ca și Adrian Marinescu, Alexandru Rafila are nu numai cunoștințe de specialitate.
Are și ceea ce e absolut necesar în vremuri de Pandemie:
O bunătate de medic blajin. Acel doctor care vede în pacient un partener și nu o slugă.

Am aplaudat declarațiile lui Alexandru Rafila și pentru că ele semnalau un ministru al unui Guvern tare.
Al unui Guvern condus de un general și cu o majoritate zdrobitoare în Parlament.

Aberația numită Raed Arafat a fost posibilă – mi-am spus – pentru că Guvernele erau slabe. Cel condus de Ludovic Orban era un guvern minoritar. Cel condus de Florin Cîțu un guvern de hăis-cea, în care ministrul Sănătății, aparținînd USR, era tratat de premier și președinte cu suspiciune.

Alexandru Rafila avea toate datele pentru a pune capăt aberației Raed Arafat.Aberația ca într-un stat de drept politicile de sănătate să fie îndrumate nu de Ministerul Sănătății, ci de o suprastructură condusă de un secretar de stat la Interne.

Audierile au avut loc miercuri, 24 noiembrie 2021.
Pe 25 noiembrie 2021, Guvernul a fost investit de Parlament cu o majoritate zdrobitoare.
Cu o majoritate zdrobitoare a fost investit ministru și Alexandru Rafila.

Sîmbătă, 27 noiembrie 2021, la trei zile de la anunțul făcut de Alexandru Rafila, am simțit nevoia să mă frec la ochi.
Pentru că sîmbătă, 27 noiembrie 2021, a avut loc la Guvern o conferință de presă în care Alexandru Rafila s-a mulțumit să fie un preaplecat prefațator al lui Raed Arafat.

Nici vorbă de preluarea comunicării de către ministerul Sănătății.
Nici vorbă de preluarea de către ministerul Sănătății a pîrghiilor de politici de sănătate aflate toate la cheremul Suprastructurii oculte conduse de Raed Arafat. Întrebat de presă, Alexandru Rafila a spus c-a fost înțeles greșit. Nu s-a referit la preluarea luptei împotriva Pandemiei, ci la o bună colaborare cu Suprastructura condusă de Raed Arafat.
O mai bună colaborare înseamnă o mai bună slujire de către Ministerul Sănătății a Suprastructurii care-l are proprietar pe Raed Arafat.

Duminică, 28 noiembrie 2021, Raed Arafat a organizat o conferință de presă dedicată măsurilor din Pandemie.
Alexandru Rafila a lipsit.
Mai mult ca sigur, de data asta Raed Arafat i-a zis să stea dracului în banca lui.

N-am nici o îndoială că oamenii de bine se vor grăbi să-mi spună că Raed Arafat e cel mai puternic om din România, că legăturile sale din exterior sînt atît de puternice încît nici președintele n-are curaj să-i facă vreo observație.
Așa o fi.
Eu însă am luat în serios declarațiile lui Alexandru Rafila puse pe seama conștiinței că e ministru în cel mai tare Guvern postdecembrist. Cred că e altceva. Cred că acest Guvern e la fel de slab ca și alte Guverne postdecembriste, ba chiar mult mai slab, și că darea înapoi penibilă a lui Alexandru Rafila e doar începutul unui lung șir de dări înapoi, de răzgîndiri și renunțări ale Guvernului, ale miniștrilor PNL și PSD.

Fiecare ministru va încerca să evite bătăile de cap.
Fiecare ministru va fi sensibil la orice adiere de împotrivire la o acțiune pornită cu huiet și prin urmare va renunța la ea înainte de a o începe.
Fiecare ministru va fi terorizat de șefii de partid ca nu cumva, prin acțiunile lor îndrăznețe, să ducă la scăderea partidului în sondaje.
Poporul i-ar spune acestui Guvern un Guvern de căcăcioși”, informează alephnews.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare