iohannis barna orban tomac ponta

Ion Cristoiu: ‘Un guvern PNL-USRPLUS anunțat de Klaus Iohannis prin formula ‘Vor guverna împreună’ nu e un Guvern în jurul PNL. Nu-i exclus ca și PMP să facă parte din Coaliția de guvernare’

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu, afirmă că ”Un guvern PNL-USRPLUS anunțat de Klaus Iohannis prin formula Vor guverna împreună nu e un Guvern în jurul PNL. E un guvern de colaborare între PNL și USRPLUS”.

”Miercuri, 25 noiembrie 2020, am avut pe cristoiuTv, dar nu prin Zoom, ci într-unul din studiourile AlephNews (de aici și imaginea excelentă, dovedindu-mi încă o dată că întîlnirea față-n față cu interlocutorul rămîne imbatabilă), un dialog cu Victor Ponta. E al doilea dialog cu domnia sa pentru cristoiublog.ro. Data trecută, la finele interviului luat în plin val unu al Pandemiei, cînd traversam cu toții pustietatea lockdown-ului, ne-am promis că vom face un interviu lung, de cîteva ore, pe post de memorii vorbite, despre o mie și una de lucruri din destinul său de politician. Interviul de miercuri, 25 noiembrie 2020, n-a fost dialogul anunțat data trecută. A fost un interviu luat de mine președintelui ProRomânia, formațiune angajată în bătălia pentru alegerile din 6 decembrie 2020. La finalul interviului, interesant, cum au fost toate emisiunile cu Victor Ponta la care eu am participat în ultima vreme, președintele ProRomânia a făcut o dezvăluire peste care nu se poate trece. Ea s-a petrecut în hotarele următorului dialog:

Victor Ponta: Vreau să zic ceva de bine despre Marcel Ciolacu. Aseară a trecut în opoziție, domnule. Eu tot trag de el de ani de zile și-i spun: Nu te mai aștepta că te pune PNL-ul, nu mai vota cu ei, el ni, ni, ni, ne. Aseară l-am văzut și eu în opoziție, a zis și el ceva. Cam târziu, e adevărat. A zis că nu se poate ce face Iohannis. Chiar am vrut să-l sun și să-i spun: Măi, Marcel ți-am zis că nu te pun? Ei tot credeau că o să-l pună din nou președintele Camerei, că ei o să voteze din nou guvernul, că se ceartă cu USR-ul. Domnule, aseară a trecut Marcel în opoziție, ceea ce-i foarte bine.

Ion Cristoiu: Dar stați un pic că și eu credeam că…
Victor Ponta: Da, și eu credeam pînă la ieșirea de ieri. Dacă nici eu nu știu ce e în PSD! Erau așa: Stăm cuminți aici, PNL nu face cu USR, că uite ce se ceartă, noi votăm guvernul și cerem și noi. Poate ajunge Dâncu din nou în guvern, cum a fost în guvernul Cioloș, poate prind eu președinte la Cameră, poate… să fie bine, să nu fie rău. Eu cred că aseară s-au lămurit că nu-i va pune nimic și a ieșit, la Antena parcă. A fost prima dată cînd a fost și el în opoziție. Cam tîrziu pentru alegerile astea. Dar eu cred că e nevoie de opoziție, așa, o pisică prezentată ca un tigru, tigru de hîrtie, cum zicea Mao, tigru de hîrtie PSD, nu e bine.

Ion Cristoiu: Și el se iluziona că…
Victor Ponta: Așa i-au zis niște băieți, din ăia cu icoanele, că ați auzit că s-au jurat la icoane.

Ion Cristoiu: Pînă la această dezvăluire, am crezut că e vorba de o tactică.
Victor Ponta: Nu, nu era o tactică, era că după, e nevoie de noi. Eu cred că după ieșirea de ieri s-au lămurit că nu joacă teatru Klaus Iohannis, că nu-i va pune nimic.

Ion Cristoiu: Chiar ați făcut o știre. Nu m-am gîndit că ei chiar mai credeau. Dvs. ați fi crezut în locul lor?
Victor Ponta: Eu nu am crezut deloc și chiar le-am spus: aveți grijă, eu îl cunosc pe Iohannis, nu o să vă dea nimic. Ei, nu, că stau așa, că îi urăște pe USR, că nu au voturi fără noi. Aici era și obsesia lor, ca nu cumva să intre Pro România, ca nu cumva să le votez eu guvernul și să nu mai fie nevoie de ei. Le-am spus: vă gîndiți la ceva ce nu se va întîmpla. O să intru în Parlament și eu, dar oricum vouă nu vă dă nimic, că voi sînteți ăia pe care-i bate..”

Victor Ponta e un politician abil. Nu de puține ori el folosește tactica așa-ziselor dezvăluiri pentru a atinge un anume scop. În cazul lui Marcel Ciolacu putem suspecta dezvăluirea făcută de Victor Ponta ca aparținînd politicii ProRomânia de a lua voturi în cadrul Stîngii de la PSD prin suspectarea partidului condus de Marcel Ciolacu ca făcînd opoziție doar de formă. Nu știu dacă Marcel Ciolacu a pariat pînă marți, 24 noiembrie, seara, în dependența PNL de PSD în viitoarea bătălie cu USRPLUS după alegerile din 6 decembrie 2020. Nu în sensul unei coaliții între PNL și PSD în locul uneia – eșuate – între PNL și USRPLUS, ci în apelul discret la PSD din partea lui Klaus Iohannis pentru a arăta mîța USRPLUS. Știu însă că Victor Ponta a avut drept temei a dezvăluirii sale caracterul aparte al intervenției anti-PSD a lui Klaus Iohannis de marți seara. Pentru că această intervenție a ieșit din tipicul atacurilor tradiționale la adresa PSD. Atît prin ton, conținut, cît și prin context.

Declarația de presă a lui Klaus Iohannis a fost, ca de obicei, anticonstituțională. Avînd în vedere tonul, i-aș spune isteric anticonstituțională. Mulți s-au întrebat ce l-a apucat. A mai avut Klaus Iohannis astfel de izbucniri anti-PSD. Nici una dintre ele n-a avut virulența celei de marți seara. Mai întîi pentru că atacării PSD i-a consacrat Klaus Iohannis o întreagă intervenție de la Cotroceni. Apoi, pentru că această intervenție a fost practic un Mesaj adresat Națiunii la împlinirea unui an de la cîștigarea celui de-al doilea mandat. Împlinirea unui an de mandat presupune un minim bilanț al faptelor și vorbelor prezidențiale în hotarele unui an. Klaus Iohannis n-a făcut așa ceva. Și nu atît pentru că n-avea ce spune (putea să nu țină mesajul sau să mintă în stil politicianist), cît mai ales pentru că a vrut să lanseze un atac la adresa PSD. Un atac avînd valoarea unui semnal. El, atacul, a venit după întîlnirea de la Vila Lac 2 cu liderii PNL. Că și întîlnirea asta e anticonstituțională inutil să mai adăugăm. Din punct de vedere politic, important rămîne că Mesajul adresat națiunii sub forma unui violent atac anti-PSD a avut loc după întîlnire. El pare a da curs unei decizii luate la Vila Lac 2. Despre ce decizie poate fi vorba? Ne răspunde un moment din conferința de presă de miercuri, 25 noiembrie 2020:

Ramona Avramescu, Televiziunea Română: Bună seara! Domnule preşedinte, de la începutul campaniei electorale, în timp ce dumneavoastră criticaţi PSD, s-au înteţit atacurile între PNL şi USR. În ultima perioadă, liderii celor două partide se acuză reciproc de blaturi cu PSD, de populism, de trădare şi aşa mai departe. După alegerile locale, spuneaţi că rezultatele arată că PNL şi USR devin forţele schimbării în bine, încurajînd implicit o coaliţie între cele două partide în vederea guvernării. La cum merg lucrurile în această campanie, aveţi senzaţia că PNL şi USR îşi doresc să guverneze împreună şi ce mesaje aveţi pentru cele două partide azi?
Klaus Iohannis: Mesajul meu este simplu: vor guverna împreună, iar ce numiţi dumneavoastră contre – este o nervozitate, o sensibilitate tipică pentru campania electorală. Nu toată lumea poate să rămînă calmă. Cîteodată, unii sar mai repede cu anumite mesaje, cu anumite acuzaţii, însă între PNL şi USR există o apropiere care nu cred că trebuie să se bazeze neapărat pe simpatii între persoane, ci pe concordanţă între valori şi obiective de reformă. Și asta, evident, există.

Ramona Avramescu, Televiziunea Română: Dacă-mi permiteți, vor guverna împreună pentru că își doresc să o facă sau pentru că sînt încurajați, poate presați dinspre electorat, dinspre dumneavoastră?
Klaus Iohannis: Eu îi încurajez să se apropie și electoratul, evident, așteaptă același lucru de la cele două partide și sunt convins că în conducerile celor două partide va exista o deschidere semnificativă pentru această abordare.”

Experiența conferințelor de presă de la Cotroceni ne arată că anumite subiecte sînt declarate tabu. Ca să dăm un exemplu, faptul că nici un jurnalist nu-l întreabă și nu l-a întrebat pe președinte despre situația din America, dovedește că participanții au fost sfătuiți înainte de conferință să evite întrebări despre bătălia din SUA. Ramona Avramescu de la TVR s-a interesat de relațiile dintre PNL și USRPLUS. Dacă întrebarea nu era pe placul președintelui acesta din urmă putea răspunde – cum a mai făcut-o – că nu se amestecă în relația dintre partide. Acum a răspuns și încă destul de categoric pentru a nu crede că, dacă n-a sugerat întrebarea, a dorit-o. De precizat că a pune o întrebare sugerată de consilierii unui demnitar e o practică obișnuită în presa din întreaga lume. Cîtă vreme această întrebare e interesantă și mai ales cîtă vreme ți se garantează că răspunsul va fi un scoop, ar însemna lipsă de dibăcie jurnalistică să n-o pui. Sugerată sau nu, sigur e că președintele a folosit întrebarea pentru a anunța un Guvern PNL-USRPLUS după alegeri. Spre deosebire de alți lideri PNL de pînă acum, Klaus Iohannis n-a pariat pe varianta guvernării cu PMP. Nu-i exclus ca și PMP să facă parte din Coaliția de guvernare, dacă trece pragul electoral, desigur. Klaus Iohannis a vorbit însă de un Guvern PNL-USRPLUS ca o fatalitate după alegeri. A fost o vreme cînd președintele nu ostenea să anunțe după alegeri un guvern PNL. De ceva vreme vorbește de un Guvern în jurul PNL. Un Guvern în jurul PNL înseamnă un partid pivot, un partid trunchi, în jurul căruia vin mai multe partide, toate cu scoruri suficient de mici pentru a pretinde prea multe de la PNL. Un guvern PNL-USRPLUS anunțat de Klaus Iohannis prin formula Vor guverna împreună nu e un Guvern în jurul PNL. E un guvern de colaborare între PNL și USRPLUS. Chiar așa de mare să fie scorul USRPLUS în sondaje încît Klaus Iohannis să fi renunțat la visul unui guvern în jurul PNL, în care PNL e stîlpul iar celelalte simpli sateliți?!”, conform cristoiublog.ro.

Citește și:

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

Veste mare! O nouă categorie de angajați va avea parte de condiții de muncă speciale

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare