psd ponta

sursa foto:  evz.ro

Ipoteză halucinantă! PSD ar urma să aplice tactica lui Traian Băsescu în lupta cu Iohannis

Un scenariu incredibil a apărut în presă joi, referitor la referendumul pe care președintele Klaus Iohannis ar urma să-l facă pe tema luptei anticorupție, ce are scop final împiedicarea Guvernului Grindeanu de a adopta Ordonanța de Urgență privind grațierea unor pedepse.

Publicația Evenimentul Zilei susține că Partidul Social Democrat (PSD) ar urma să aplice la acest referendum tactica pe care a folosit-o Traian Băsescu în anul 2012, atunci când s-a organizat un referendum pentru demiterea sa, iar fostul șef de stat a îndemnat oamenii să stea acasă.

Surse din cadrul PSD au declarat pentru EVZ că formațiunea politică la a cărei conducere se află Liviu Dragnea va încerca invalidarea referendumului. Potrivit legii, o astfel de inițiativă este valabilă dacă la aceasta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Pentru invalidarea referendumului este nevoie să participe mai puţin de 30% din persoanele înscrise în listele electorale. În acest moment, referendumul declanşat de preşedintele Klaus Iohannis are nevoie, ca să fie validat, de o participare a peste 5 milioane de alegători.

Opoziţia formată din PNL, USR, PMP ar putea să mobilizeze la urne cel mult jumătate din numărul alegătorilor necesari validării referendumului, iar implicarea lui Klaus Iohannis nu ar putea să dubleze numărul participanţilor astfel încât să se atingă pragul de prezenţă de minim 30% dintre alegători, au precizat persoane din interiorul PSD.

Vezi și Acuze grave! Dezvăluirile deputatei care i-a dat harta României Mari președintelui Iohannis

Cine sunt denunțatorii de la DNA ai premierului Grindeanu

Klaus Iohannis a primit cadou harta României Mari la Consiliul Europei! Cine i-a înmânat-o

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare