ilie nastase

sursa foto:  click.ro

ITF a decis! Până când a fost suspendat Ilie Năstase și ce amendă uriașă are de plătit tenismanul

Marele tenisman Ilie Năstase fusese deja suspendat provizoriu de ITF datorită insultelor aduse jucătoarelor Johanna Konta şi Anne Keothavong. De asemenea, acesta a jignit căpitanul echipei Marii Britanii, precum şi un arbitru şi un ziarist, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).

ITF  a hotărât ca Năstase să aibă accesul interzis la evenimente până în anul 2019. Turneele de Mare Şlem nu sunt incluse în această sancţiune, deoarece ele sunt în afara jurisdicţiei ITF.

Potrivit Capital, Năstase a încălcat 5 articole din regulamentul Fed Cup și a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Pe lângă această decizie, tenismanul a fost amendat cu 10 000 de dolari. Năstase şi Federaţia Română de Tenis pot face apel la un tribunal independent în termen de 21 de zile.

Se pare că acesta a insultat-o și pe Serena Williams. Înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte ”sexiste” şi ”rasiste” în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ”Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!”, l-au auzit jurnaliştii spunând pe Năstase.

Ulterior, Ilie Năstase şi-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieşirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie şi faţă de Serena Williams, însă a considerat că reacţiile presei au fost exagerate.

Vezi și România primește o lovitură majoră! Marele anunț care a uimit Europa

În sfârșit s-a aflat! Care a fost cauza incediului de la Bamboo

Avertizări de proporții! Suntem lideri în UE, dar ca dezastru economic

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare