sursa foto:  ejpress.org

Klaus Iohannis: ‘PSD a numit, consecvent, numai persoane apropiate, PNL- şi la indicaţia şi rugămintea mea – a numit persoane pregătite’

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că PNL a numit, probabil, în funcţii oameni apropiaţi deoarece măsurile decise de Guvern trebuie puse în practică de cei care sunt „pe aceeaşi linie”, dar acestea trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de lege, şeful statului susţinând, însă, că PSD a numit, consecvent, în posturi numai persoane apropiate, „foarte multe incompetente”.

„Este evident că fiecare guvern îşi numeşte în poziţiile care se vacantează din varii motive persoane care sunt mai mult sau mai puţin apropiate de guvernul respectiv şi care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru posturi. Ştiu că se speculează foarte mult că şi PNL şi-a numit oameni apropiaţi. Da, probabil, şi-a numit oameni apropiaţi, fiindcă acele măsuri care se decid la nivel de Guvern trebuie puse în practică de cineva care nu este împotriva Guvernului, ci care este pe aceeaşi linie cu Guvernul.

Însă persoanele, evident, trebuie să îndeplinească şi criteriile cerute de lege pentru a ocupa aceste poziţii. Or nu mi-aţi dat niciun exemplu de o persoană care a fost numită fără a îndeplini condiţiile cerute de lege pentru aceste posturi, iar, dacă ar fi astfel de cazuri, cu siguranţă se poate verifica ce s-a întâmplat acolo”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu deciziile liberalilor privind numirile unor oameni apropiaţi în diverse instituţii publice.

Şeful statului a adăugat că, în contextul crizei, s-au făcut şi greşeli, dar nu sistematice, intenţionate.

„Eu am fost primul, vă amintiţi, care am spus: da, s-a guvernat în criză, cu măsuri de criză, în minoritate parlamentară, s-au făcut şi greşeli, dar nu s-au făcut greşeli sistematic, intenţionate. Diferenţa între pesedişti, pe care, cum bine aţi citat, i-am criticat ieri – îi voi critica şi astăzi, şi mâine – PSD a numit, consecvent, numai persoane apropiate, indiferent de calificare şi de felul în care şi-au făcut treaba, foarte multe persoane incompetente, clientelism de partid.

Partidul Naţional Liberal – şi la indicaţia şi rugămintea mea – a numit persoane pregătite şi care îndeplinesc condiţiile. Dacă or fi fost şi numiri greşite, atunci ele vor fi corectate, fără doar şi poate, fiindcă reformele pe care dorim să le facem pentru România normală trebuie făcute cu oameni care doresc să facă aceste reforme şi care se califică pentru posturile respective”, a adăugat Iohannis.

Întrebat în legătură cu unele numiri în mandatul Guvernului liberal, şeful statului a spus: „Nu cunosc aceste persoane şi nu cunosc CV-urile lor, deci nu pot să vă răspund aşa, pe loc, despre tot felul de poziţii din diferite judeţe, însă ceea ce spuneţi dumneavoastră nu este obligatoriu o problemă, fiindcă condiţiile cerute de lege sunt scrise în lege şi de regulă sunt destul de multe şi destul de clare. Dacă credeţi însă că există undeva o problemă, v-aş ruga să sesizaţi chestiunea la colegii mei şi o să îi rog să verifice”, informează agerpres.ro

Citește și:

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

Veste mare! O nouă categorie de angajați va avea parte de condiții de muncă speciale

Vești importante pentru mii de români! Banii se vor acorda începând cu luna decembrie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare