Primul adjunct al şefului Administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Kirienko, a transmis că războiul pe care Kremlinul a insistat până acum cu obstinaţie să-l numească "operaţiune militară specială" trebuie să devină un "război popular", scrie agerpres.ro
Serghei Kirienko, primul adjunct al şefului Administraţiei prezidenţiale ruse, a declarat sâmbătă într-un discurs pronunţat într-o conferinţă naţională a profesorilor, că războiul pe care Kremlinul a insistat până acum cu obstinaţie să-l numească "operaţiune militară specială" trebuie să devină un "război popular".
"Rusia a câştigat întotdeauna orice război când războiul devenea problema tuturor.Vom câştiga cu siguranţă acest război: atât războiul 'fierbinte', cât şi războiul economic şi chiar războiul informaţional foarte psihologic care se duce împotriva noastră. Dar pentru asta războiul trebuie să fie popular, astfel încât fiecare să simtă propria implicare. Pentru ca fiecare persoană să aibă posibilitatea de a contribui la victoria noastră", a declarat Kirienko.
Comentariile sale au suscitat surprindere pe reţelele sociale, unde mai mulţi comentatori au remarcat că aceasta ar fi prima oară când administraţia prezidenţială renunţă la eufemismul absurd 'operaţiune specială', iar alţii au subliniat faptul că milioane de ruşi au fugit deja din ţară în semn de protest faţă de război.
Chiar în timp ce Kirienko făcea aceste declaraţii, autorităţile din Belgorod, oraş rusesc situat în apopierea frontierei cu Ucraina, anunţau ridicarea unor bariere de beton pentru a apăra aparent regiunea de un eventual atac ucrainean. Iar la Moscova, mai multe media au declarat că autorităţile locale au început să pregătească adăposturi antiaeriene în şcoli şi spitale, ceea ce pare să constituie mai degrabă o punere în scenă pentru a alimenta temeri legate de un atac asupra capitalei.
Între timp, la doar o lună după ce Vladimir Putin a convocat zeci de mii de cetăţeni să înfrunte moartea pentru el pe câmpul de luptă, cel puţin 41 de soldaţi proaspăt mobilizaţi au fost deja ucişi, potrivit unui bilanţ realizat de Mediazona şi BBC. Printre aceştia se află unii care, potrivit legii, nici măcar nu erau eligibili pentru recrutare, ca de pildă un angajat al Raiffeisenbank, Timur Izmailov, ademenit să se deplaseze la biroul local de recrutare militară şi ucis după doar şase zile de la trimiterea lui în prima linie a frontului.
În mod bizar, Kirienko a insistat asupra faptului că "cea mai importantă bătălie" pentru Rusia în acest moment este "bătălia pentru tineret" - o prioritate stranie în condiţiile în care mii de tineri ruşi au fost ucişi pentru a susţine războiul delirant al lui Putin împotriva Ucrainei, apreciază experţii.
Apelul telefonic al unui soldat anonim rus către mama sa oferă poate cel mai succint răspuns la viziunea lui Kirienko despre un "război popular", conform jurnaliştilor de la The Daily Beast.
"Ticăloşii dracului! Acest guvern ticălos mă enervează atât de tare! Sunt atât de stupizi, sunt în stare de şoc !", i-a spus acesta din prima linie în Ucraina, potrivit unei interceptări audio făcute şi difuzate de serviciile secrete ucrainene. "Asta o să se întâmple: jumătate din ţară va fi închisă, iar cealaltă jumătate va merge la război".
După ce mama sa încearcă să-l liniştească spunându-i că Rusia va lua în curând pământ de la Polonia, fiul său îi răspunde că Rusia este cea care ar trebui să-şi facă griji pentru că va pierde teritoriu acum, transmite AGERPRES
Kremlinul cere ajutorul populației pentru a învinge în războiul din Ucraina: Operațiunea militară specială trebuie să devină un război popular
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

37 minute în urmăSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

17:00Social
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



