Legea care ne alungă dependența energetică față de ruși a trecut, luni, de Parlament! Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri. USR, PNL şi PMP nu au votat.
Mai-marele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că legea adoptată de Camera Deputaţilor, într-o formă mult diferită de cea adoptată de Senat, va ajuta România să nu mai fie dependentă energetic de ruşi.
Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private, informează News.ro.
„Nu puteam accepta ca România să-şi păstreze în continuare dependenţa energetică de ruşi. Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească, înseamnă că România devine una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic”, a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a prezentat luni o variantă mult modificată a legii faţă de cea adoptată de Senat chiar în timp ce aceasta era discutată în comisiile de specialitate.
Liderul PSD consideră că suma totală încasată de statul român va depăşi 20 de miliarde de dolari după adoptarea noilor măsuri, potrivit estimărilor liderului PSD.
Vezi și Surpriză totală! Cine este și ce avere are noul procuror-șef interimar al DNA
„Corupția ucide” rupe rândurile! Atac la președintele Klaus Iohannis, după ce șeful statului a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi
O nouă decizie controversată a Guvernului Dăncilă: Culisele vânzării unui colos industrial – ce se va întâmpla cu banii
Legea care ne alungă dependența energetică față de ruși a fost adoptată! Reacția lui Liviu Dragnea
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-07-2018 10:36
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiSocial
Aproape 2 milioane de lei pentru luminițele de Crăciun și Revelion din București. Licitația este deja în SEAP

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

02 noiSocial
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial



