Cetățenii Republicii Moldova, care se află în Ucraina și luptă împotriva soldaților ruși, trag un semnal de alarmă cu privire la protestele de la Chișinău.
Luptătorii de pe frontul ucrainean le-au transmis concetățenilor lor să nu participe la manifestațiile organizate de Partidul Politic „Șor”, PSRM și de liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc.
Ei susțin că manifestațiile sunt organizate și finanțate de Moscova.
„Salutare pentru toată Moldova, mai ales veteranilor de pe Nistru din 1991-1992 avem o adresare. Noi legionarii moldoveni, cetățeni ai Republicii Moldova care ne aflăm în regiunea ucraineană pe câmpul de luptă. Vrem să ne adresăm către dvs., în primul rând ceea ce se întâmplă azi în Moldova, toate protestele acestea și care sunt organizate de așa numiții veterani de război, cum sunt domnul Severin și alții vrem să le aducem aminte că în 1992 pe câmpul de luptă ei nu erau, am fost noi și știm tare bine ce s-a petrecut acolo.
La moment ei iarăși îndeamnă veteranii de război ca să se răscoale contra actualei guvernări, dar să știți, băieți, că asta e mâna Moscovei și sunt finanțați de Moscova. Uitați-vă atent ce se petrece aici, în Ucraina și dați-vă seama ce se va petrece în Moldova în curând dacă o să susțineți acest protest și îndemnurile acestor veterani falși”, a spus un militar, pentru Tv8.md.
„Oameni buni, nu vă lăsați manipulați de hoții aceștia alde Șor, Cavcaliuc, Dodon și alții, nu vă dați că ei au furat țara, din cauza lor suntem în așa gaură financiară mare”, au mai spus ei.
Vezi și Capcana întinsă de Vladimir Putin – Opinie
Legionarii moldoveni, care luptă în Ucraina, despre protestele de la Chișinău: Asta e mâna Moscovei și sunt finanțați de Moscova
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-11-2022 10:16
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



