Liderul USR, Cătălin Drulă, a transmis vineri într-o conferință de presă că nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, și că în acest sens va depune această moţiune simplă împotriva lui Lucian Bode.
"Are nenumărate motive pentru a pleca din funcţie, de la plagiat, la licitaţii aranjate, dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu afectare incalculabilă a viitorului economic al României. Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, de aceea vom depune această moţiune simplă şi ne aşteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze. Refuzul aderării României la Schengen, cred că poate nicăieri în România nu se simte mai dureros decât în Bihor", a declarat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.
Potrivit liderului USR, responsabilitatea pentru acest eşec revine PNL şi ministrului Lucian Bode.
"Omul asociat cu acest eşec şi fără credibilitate trebuie să plece din funcţie. Ne trebuie un ministru de Interne credibil. O persoană integră, un om dintr-o bucată. România are resurse de oameni care să fie respectaţi", a subliniat Drulă.
Liderul USR a menţionat că a fost dezamăgit de refuzul Austriei la acest vot, dar dincolo de acesta a putut constata şi "o diplomaţie neîndemânatică şi o reprezentare externă făcută de amatori pentru România", după ce luni de zile au asigurat că este rezolvată problema aderării României la Schengen.
"În ultimul moment am văzut nişte pseudoeforturi care aproape au intrat în domeniul ridicolului. Cu oameni din PNL care se filmează cu telefonul la întâlniri diplomatice, cu o agitaţie mai mult pentru camere. Dacă România ar fi avut oameni de stat care să o reprezinte nu şi-ar fi permis niciodată Austria ceea ce a făcut ieri. I-am cerut ieri demisia lui Lucian Bode, este de mult timpul să plece, nu mă mai aştept la onoare, aşa că luni vă anunţ că vom depune moţiune împotriva lui Lucian Bode, alături de Forţa Dreptei", a spus Cătălin Drulă, care a arătat şi că aceasta este a doua moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne.
Liderul USR a mai afirmat că schimbarea ministrului Bode ar fi un prim pas în continuarea demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen, urmat de eforturi diplomatice intense în perioada în care Suedia va deţine preşedinţia Consiliului UE, pentru a pune acest punct pe ordinea de zi şi pentru a înlătura opoziţia Austriei, transmite AGERPRES
Liderul USR, Cătălin Drulă, despre moțiunea împotriva lui Lucian Bode: Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



