Liviu Dragnea și Irina Tănase s-au despărțit la finalul anului trecut, după ce aceasta l-ar fi înșelat pe fostul lider PSD.
Acum, presa mondenă a scris că Dragnea ar avea o nouă relație amoroasă. Liviu Dragnea a infirmat, însă, acest lucru pe pagina de socializare.
„Au apărut în ultimele zile diverse articole despre o presupusă relație amoroasă a mea.
S-au vehiculat diferite nume ale unor domnișoare. Cei care au scris nu s-au hotărât care dintre ele ar fi.
Am spus de nenumarate ori și o spun și acum. Înțeleg că numele Dragnea vinde și înțeleg apetitul pentru senzaționalul neverificat al unora din presă.
Însă, dacă au o problemă cu mine, și este evident că au, să nu mai scrie minciuni despre alte persoane cărora le strică imaginea degeaba.
Am mai aflat din aceleași articole că aș fi fost în Cuba. N-am ajuns până acum în această țară.
Și mai înțeleg că tot noianul acesta de articole mincinoase identice a apărut la comanda celor enervați de apariția mea televizată de aseară.
Le dau o veste proastă. E doar începutul, băieți!”, spune Dragnea.
Liviu Dragnea neagă că are o nouă iubită, după ce a fost înșelat de Irina Tănase
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 26-07-2022 10:04
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



