sursa foto:  replicahd.ro

Lovitură dată în favoarea românilor care lucrează în Diaspora! Anunțul făcut de ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunță că a dat o lovitură de proporții în favoarea românilor care lucrează în Italia.

Am spus că urmeză Italia. Am spus că mă voi implica și că voi face demersurile necesare pentru ca răspunsurile din partea instituțiilor de pensie din străinătate să fie primite într-un termen rezonabil.

În cazul Italiei, un lanț întreg de probleme generează întârzieri de 1 an, 2 și chiar 3 în stabilirea dreptului la pensie pentru cetățenii români care au lucrat sau lucrează încă acolo.

Urmăresc, împreună cu Excelența Sa, domnul Marco Giungi, Ambasadorul Italiei în România, efectele discuțiilor purtate anterior cu acesta și cu casa de pensii INSP Terni Italia, cea care gestionează dosarele de pensii ale cetățenilor români. Azi, am pus din nou pe masa discuțiilor situația celor aproximativ 1000 de dosare nesoluționate.

Pentru ca s-a comunicat mult, pentru că am depășit etapa ”nu se poate”, pentru că am deschis un canal de comunicare, doar așa am putut identifica o parte din cauzele care întârzie ani de zile stabilirea dreptului la pensie.

Până la sfârșitul zilei de 13 iulie, Casa Națională de Pensii Publice va transmite în format electronic completările necesare pentru ca partea italiană să finalizeze restanțele istorice ale celor pe care fie nu i-a interesat, fie au închis ochii în fața problemelor acestor oameni, care în unele cazuri așteaptă aceste decizii ani de zile fără niciun alt venit.

#lamunca
#sepoate”, a anunțat, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Vezi și

Lovitură cruntă pentru Rareș Bogdan! De ce a fost trădat și cine este pe urmele lui

Dosare cu nume grele de procurori din ‘elita lui Kovesi’, date uitării în sertarele birourilor de la SIIJ și CSM

Celebrul afacerist român care intermediază debarcarea lui Ludovic Orban – Pe cine ar vrea premier în locul șefului PNL

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare