După ce Camera Deputaților a votat, în calitate de primă Cameră sesizată, Legea carantinării și izolării, Marcel Ciolacu, șeful PSD, a anunțat că la Senat proiectul legislativ nu va fi votat. Cel puțin, în forma actuală.
„E a doua oară când PNL și Guvernul au lăsat România în vid legislativ. Nu știu cât mai putem suporta asemenea greșeli politice față de români și de România. Mai așteptăm o lună de zile să venim cu o lege la Parlament când lucrurile erau foarte clare. Restrângerile de drepturi se pot face doar prin lege. Legea e una proastă, așa cum a fost prezentată la Camera Deputaților și acum în Senat.
Am încercat cu ONG -urile să avem o dezbatere la Camera Deputaților. O să încercăm și la Senat să avem o dezbatere cu organizațiile care pentru drepturile și libertăților cetățenilor", a declarat Ciolacu.
„Nu se va vota legea în Senat până când prim-ministrul și ministrul Sănătății nu vor veni să explice toate aceste aspecte.
Eu am o dezamăgire personală față de președintele Klaus Iohannis, de la care m-aș fi așteptat să cheme partidele la consultări, să se consulte cu specialiștii, având în vedere cât de importantă este această lege”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Vezi și
Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește
Apare o nouă taxă! Toți românii vor fi obligați să o achite
Mega-veste! Cum puteți intra în posesia a mii de lei
Lovitură de teatru! Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-07-2020 16:02
Trending

11:00Economie
Unicul moștenitor al lui Nicolae Ceaușescu, victorie răsunătoare în instanță. Valentin, fiul cel mare, este grav bolnav și acum va avea banii de tratament

12:00Economie
Orașul din România de care francezii s-au îndrăgostit iremediabil. Este pe primul loc în topul preferințelor, l-au lăudat în presă

17:30Economie
Ce este carnea hibrid de la Lidl. Alimentul a fost introdus recent în supermarketuri

18:00Actual
Permisul de conducere îți va fi anulat pe loc dacă faci această greșeală. 3 ani rămâi pieton

10:00Economie
Se fură la Ford ca-n codru. Angajații ar fi luat piese auto din fabrica din România în decursul ultimilor ani, ar urma concedieri

11:30Economie
Pensie și dacă ai doar 15 ani de vechime. Suma pe care o primești și la ce alte ajutoare mai ai dreptul

07:00Economie
„Cea mai ieftină casă din București” a devenit virală. În ce zonă se află și de ce costă cât doar cât o mașină nouă

16:00Economie
Salariul de 400 de lei pe zi nu reușește să atragă angajați la acest job. Paradoxal, județul se plânge de numărul șomerilor

14:30Economie
Meteorologii ANM s-au răzgândit. Prognoza meteo pe 2 săptămâni a fost actualizată

12:30Economie
Ilie Bolojan, dat jos din conducerea Guvernului de către americani. De unde a pornit zvonul și reacțiile politicienilor
Articole Similare

39 minute în urmăEntertainment
„Cum mă mai pot eu uita acum la insulă știind asta?”. Scandal pe Insula Iubirii de la Antena 1, greșeală uriașă de la concurenții actualului sezon

circa 1 oră în urmăEntertainment
MTV VMA 2026, tot ce trebuie să știi. Ce ai ratat dacă nu te-ai uitat și unde poți vedea, în reluare, imaginile cu cei mai mari artiști ai momentului

22:30Economie
Oferta Revolut de care poți beneficia doar dacă ai între 18 și 24 de ani. Avantajele pe care le oferă banca

22:00Economie
3 din 10 bucureșteni sunt șomeri cu facultate. Mai bine de 5.000 de locuitori nu au, oficial, unde să muncească

21:30Economie



