Este oficial! Fostul premier Victor Ponta a încasat o lovitură decisivă de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
ÎCCJ a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept.
Instanţa supremă a respins, luni, recursul lui Victor Ponta şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din februarie 2017, instanţa care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor, potrivit Agerpres.
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă", se arată în decizia Instanţei supreme.
Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.
"Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003", se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.
Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.
Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.
După deschiderea proceselor, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei.
Vezi și
Nelu Tătaru a dat lovitura! Afacerea soției sale aduce familiei sume impresionante
EXCLUSIV Atenție, Marcel Vela! Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei vinde halate de protecție, pe Olx
Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește
Lovitură decisivă încasată de Victor Ponta! S-a decis! E pierdut definitiv
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-07-2020 11:46
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



