Ministerul Economiei a repus în dezbatere publică, în urma consultărilor, proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat iniţial în luna august. Acest proiect prevede că apa minerală și cea de izvor nu pot fi suspuse nici unui alt tratament sau adaos, ceea ce este o lovitură pentru marii comercianți, care vor avea probleme cu îmbutelierea și păstrarea apei.
În cea mai mare parte, proiectul de act normativ priveşte prospecţiunile, explorarea, exploatarea şi transportul apei.
”Apa minerală naturală şi apa de izvor, aşa cum se prezintă la sursă, nu pot fi supuse nici unui alt tratament, adaos sau dezinfectare, decât în condiţiile prevăzute în normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale”, arată documentul, potrivit news.ro.
În plus, acesta menţionează că apele minerale naturale, apele de izvor şi apele de masă îmbuteliate, destinate consumului uman, trebuie să respecte calitatea apei potabile, prevăzută în actele normative în vigoare, indiferent de procedeele de tratare sau condiţionare.
Vezi și Inedit! Ce job are fostul portar al naționalei, Bogdan Stelea
Contractele de concesiune de explorare pentru resurse hidrominerale se acordă pe o perioadă de maximum cinci ani, în timp ce comtractele de exploatare se acordă pentru maximum 49 de ani, arată proiectul privind Legea resurselor hidrominerale, publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei.
Nerespectarea contractelor de concesiune se sancţionează cu amenzi pornind de la 3.000 de lei şi ajung la 50.000 lei.
De asemenea, executarea de activităţi specifice fără permis sau contract de concesiune se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.
Titularii contractelor de concesiune sau a permiselor sunt obligaţi să plătească la bugetul de stat o taxă pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor hidrominerale, precum şi o redevenţă.
Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 1 euro/ha, în timp ce taxa anuală pentru activitatea de explorare este de cinci euro/ha.
Taxa anuală pentru activitatea de exploatare este de 100 euro/ha.
Vezi și Se schimbă școala de șoferi: Ce curs vor să introducă oficialii
Decizia care îi va afecta pe toți clienții săi! Ce ÎNCHIDE Vodafone
Radu Moraru face dezvăluiri de proporții! „Toți banii mei și ai Nașul TV au fost pe mâna lui”
Lovitură pentru comercianți: Un controversat proiect revine în prim-plan cu sancțiuni foarte dure
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



