Locuitorii din Sectorul 1 al Capitalei ar putea să încaseze o lovitură de proporții! Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea să crească de 8 ori taxa pentru locul de parcare.
Potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică, al cărui termen-limită este de 19 ianuarie 2021, taxa pentru utilizarea locurilor de parcare va crește la 600 de lei/an în Sectorul 1.
În prezent, taxa pentru un loc de parcare în Sectorul 1 al Capitalei este de 76,65 lei/an. Asta înseamnă că primarul Clotilde Armand ar putea crește taxa de 8 ori.
„Pentru locul de parcare de reședință în regim de folosință non-stop, cu folosirea, în exclusivitate, a locului de parcare, taxa de parcare datorată, anual, de către utilizatorii locurilor de parcare din parcările publice reședință, este de 600 de lei”, se arată la Art. 28 lit. b).
Plata taxei se va face în 3 zile de la primirea notificării
„Plata taxei pentru utilizarea locurilor de parcare se efectuează anticipat pentru luna sau anul în curs, în termen de trei zile lucrătoare, de la primirea notificării de plată de la Administrația Domeniului Public (ADP)”, se precizează la Art. 29 din proiectul privind aprobarea Regulamentului pentru digitalizarea, organizarea și funcționarea locurilor de parcare rezidențiale din Sectorul.
Vezi și
Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților