Un înalt responsabil al preşedinţiei turce, a declarat miercuri că Suedia şi Finlanda nu va primi acordul pentru aderarea la NATO din partea Turciei, fără să obţină măsuri concrete privind preocupările sale legate de securitate, scrie agerpres.ro
Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al preşedinţiei turce şi un apropiat al preşedintelui Rece Tayyip Erdogan, a primit delegaţiile diplomatice din cele două ţări trimise în Turcia pentru a încerca să convingă Ankara, care se opune aderării lor la Alianţa Nord-Atlantică.
"Noi le-am spus clar interlocutorilor noştri că procesul (aderării lor la NATO) nu poate avansa atât timp cât preocupările legate de securitate ale Turciei nu sunt satisfăcute, cu măsuri concrete şi într-un calendar stabilit", a declarat el la finalul celor cinci ore de discuţii.
"Interlocutorii noştri au luat notă şi îşi vor informa guvernele lor. Noi vom continua convorbirile când vom primi răspunsurile lor la cererile noastre", a indicat Kalin.
Turcia acuză ţările nordice, în special Suedia - care are pe teritoriul său o importantă comunitate de exilaţi turci - că adăposteşte militanţi kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de Ankara organizaţie teroristă.
Ankara denunţă de asemenea prezenţa susţinătorilor predicatorului Fethullah Gulen, pe care îl suspectează că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.
Turcia cere în prezent celor două ţări "să facă paşi concreţi" privind "prezenţa la nivel organizaţional, financiar şi mediatic al organizaţiilor teroriste", a adăugat Kalin.
Purtătorul de cuvânt citat a reiterat de asemenea cererile Ankarei privind extrădarea persoanelor având legături, potrivit ei - cu PKK şi cu mişcarea Gulen.
Kalin s-a declarat "optimist" cu privire la ridicarea restricţiilor impuse de Stockholm exporturilor de arme către Ankara, adoptate în octombrie 2019, ca urmare a unei operaţiuni militare turce în Siria.
"Am observat o atitudine pozitivă cu privire la acest subiect", a declarat el, apreciind că "nu este potrivit să fie impuse sancţiuni între aliaţi".
"Nu suntem presaţi de timp. Este inacceptabil pentru noi să vedem anumite proceduri ignorate şi să grăbim lucrurile", a adăugat acelaşi purtător de cuvânt al preşedinţiei turce, transmite AGERPRES
'Lovitură' pentru Suedia și Finlanda: Procesul aderării nu poate avansa atât timp cât preocupările legate de securitate ale Turciei nu sunt satisfăcute
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



