sursa foto:  romaniatv

Ludovic Orban: Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că în momentul de faţă nu s-a terminat valul 1 în privinţa infectărilor cu noul coronavirus.

„În momentul în care s-a declanşat criza, în România nu se producea nimic: măşti, mănuşi, combinezoane, substanţe dezinfectante. (…) Astăzi avem capacitatea de a le produce. Situaţia s-a schimbat radical. (…) Predicţiile făcute, inclusiv de specialişti, sunt nişte predicţii care nu se puteau anticipa pentru că nu se cunoaşte absolut orice despre acest virus. Ce se cunoaşte este că e un virus care suferă mutaţii, care are nişte evoluţii ce, în parte, nu pot fi anticipate. Ce am făcut noi? Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări. (…) La noi riscurile de import al cazurilor a fost foarte mare, pe lângă transmitere comunitară”, a afirmat Ludovic Orban, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24.

El a spus că obiectivul, în continuare, este de a nu se reveni la nicio restricţie.

„Obiectivul nostru este să nu revenim cu nicio restricţie, în măsura în care oamenii respectă condiţiile, regulile. Să fim cinstiţi: nu putem să controlăm toate terasele, instituţiile. (…) Fac un apel către toţi să aibă responsabilitatea să respecte regulile”, a declarat Orban

 

 

Vezi și: Mare atenție, șoferi! Lipsa acestui document vă poate aduce amenzi de mii de lei

Salarii mai mari doar pentru’șmecheri’! Cine sunt cei care vor încasa mai mulți bani

EXCLUSIV Victorie mare pentru Dumitru Coarnă! Se majorează salariile polițiștilor! Cine va beneficia de mărire

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare