sursa foto:  pressalert.ro

Ludovic Orban: ‘Avem o problemă în București, e adevărat, dar deja s-au luat decizii. A trebuit să mutăm pacienții în alte spitale pentru că nu am mai avut locuri la ATI’

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că ”Avem o problemă în București, e adevărat, dar deja s-au luat decizii. Am dispus, împreună cu domnul secretar de stat Arafat şi cu domnul Tătaru, creșterea capacității și în unitățile de primiri urgență, de oxigenare pentru cazurile care au nevoie de oxigenare, până la identificarea de soluții de internare într-o secție de terapie intensivă”.

 

 

„Am un raport care arată, pe de o parte, creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă care a fost realizată de autorităţi şi, de asemenea câteva elemente de creştere a capacităţii în continuare. Obiectivul nostru e să creştem constant capacitatea de tratare a pacienţilor, atât în secţiile de terapie intensivă, cât şi în secţiile normale. Avem o problemă în Bucureşti, e adevărat, dar deja s-au luat decizii. Spitalul Colentina redevine spital COVID, unde sunt câteva sute de paturi şi 30 de paturi la secţia de terapie intensivă.

De asemenea, s-a pus în funcţiune tirul la Spitalul Nasta, Spitalul Malaxa va intra în cursul acestei săptămâni în dispozitivul de spitale în care se tratează pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, avem ca obiectiv creşterea capacităţii şi în spitalele care au fost până în prezent: la Matei Balş, la Babeş, la Witting, la Spitalul Judeţean Ilfov. (…) S-a făcut o analiză pe fiecare regiune şi sunt identificate soluţii de creştere a capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă”, a precizat Orban.

 

 

Întrebat despre problemele de la unităţile medicale din Bucureşti, Orban a spus că au fost dispuse măsuri.

 

 

 

„Da, a trebuit să mutăm pacienţii în alte spitale pentru că nu am mai avut locuri la secţiile de terapie intensivă, dar şi aici am prevăzut măsuri. Am dispus, împreună cu domnul secretar de stat Arafat şi cu domnul Tătaru, creşterea capacităţii şi în unităţile de primiri urgenţă, de oxigenare pentru cazurile care au nevoie de oxigenare, până la identificarea de soluţii de internare într-o secţie de terapie intensivă. Dar ideea de bază este creşterea capacităţii de terapie intensivă”, a menţionat premierul.

 

El a amintit că în şedinţa de Guvern a fost discutat, în primă lectură, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a suplimenta efectivele implicate prin angajarea imediată a tuturor absolvenţilor care au luat examenul la finalul rezidenţiatului în specializările legate de Covid, cum ar fi cele de urgenţă, anestezie pentru terapie intensivă, infecţioase, epidemiologie.

 

 

„În continuare căutăm să suplimentăm resursa umană. Salut deciziile Universităţilor de Medicină care au încurajat studenţii să îşi facă practica în sistem de voluntariat pentru a susţine activitatea Direcţiilor de Sănătate Publică. Constant ne gândim la noi soluţii pentru a creşte capacitatea de tratare. Am adoptat ordonanţa de urgenţă în care am implicat medicii de familie în urmărirea evoluţiei bolii în cazul celor asimptomatici şi cu forme uşoare. Încercăm să ne adaptăm la orice situaţie”, a adăugat Orban, conform agerpres.ro.

Citește și:

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare