Ludovic Orban: ‘Este o minciună gogonată. Uitați-vă ce portofoliu de contracte a avut firma care a contestat’

Prim-ministrul Ludovic Orban, a afirmat că: ”Solicit judecarea cu celeritate a acestei contestaţii, astfel încât să se poată încheia contractul şi în termen de o săptămână să fie distribuite măştile”.

„Din păcate, ne-am confruntat cu contestaţii din partea unei firme care parcă a planificat să tergiverseze cât mai mult luarea unei decizii. Ministerul Sănătăţii a demarat procedura de aproape două luni de zile, a fost contestată decizia de adjudecare către firma care a oferit un preţ de 0,68 lei pentru o mască de tip chirurgical, a fost contestată şi la CNSC şi, în a zecea zi după respingerea contestaţiei de către CNSC, a fost contestată la Curtea de Apel. Solicit judecarea cu celeritate a acestei contestaţii, astfel încât să se poată încheia contractul şi în termen de o săptămână să fie distribuite măştile”, a spus Orban, la sediul PNL.

 

 

El a fost întrebat despre faptul că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că unul dintre prietenii săi apropiaţi ar fi în relaţii amicale cu acţionarii acestei firme.

 

 

„Este o minciună gogonată. Uitaţi-vă ce portofoliu de contracte a avut firma care a contestat şi veţi vedea adevărul despre unde s-au câştigat licitaţiile de către firma respectivă”, a replicat Ludovic Orban.

Premierul a mai fost întrebat dacă susţine că această firmă ar fi apropiată de Gabriela Firea.

„Se poate vedea din portofoliul de contracte şi, mai ales, din atitudinea pe care o au, care mi s-a părut de tergiversare vădită. Adică nu poţi să aştepţi zece zile şi să ataci în a zecea zi ca să dureze cât mai mult licitaţia până la adjudecare”, a declarat el.

 

 

Premierul le-a transmis celor care nu-şi permit să-şi achiziţioneze măşti să folosească alte forme de protejare a nasului şi a gurii.

 

 

Duminică seara, prim-ministrul a declarat că licitaţia de la Ministerul Sănătăţii care viza achiziţionarea de măşti pentru persoanele defavorizate a fost contestată şi apoi atacată la Curtea de Apel de către o firmă „abonată a Primăriei Capitalei”, iar modul în care a depus aceste contestaţii indică faptul că „încearcă să împiedice finalizarea contractului”.

Luni dimineaţa, primarul general al Capitalei a replicat că premierul „insistă să acopere incompetenţa Guvernului” privind achiziţia măştilor de protecţie promise populaţiei, „aruncând pisica în curtea altora”.

„Este a doua oară când afirmă la televizor că firma care a contestat licitaţia pentru măşti este ‘abonată la contracte cu Primăria Capitalei’. Prima oară am tăcut, crezând că e dezinformat! Dar văd că persistă în eroare! Da, este abonată această firmă la Primăria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestaţii! Şi nouă ne-au blocat nenumărate licitaţii pentru achiziţia unor produse şi/sau servicii extrem de importante pentru bucureşteni. (…)

Dacă premierul insistă cu aceste insinuări murdare la adresa mea şi a colegilor mei de la Primărie, o să-l ajut public să rezolve problema spinoasă, indicându-i public persoana din anturajul său care ar putea contacta direct şi amical acţionarii acestei firme, transmiţându-le că nu este corect şi moral ce fac!”, a scris Firea, pe Facebook.

Citește și:

A dat lovitura! Directorul unei importante instituții de stat a încasat un salariu cu 80% mai mare decât anul anterior

Vești bune pentru anumiți angajați! Veți primi mii de lei din partea statului

Un cunoscut medic a răbufnit: ‘M-am săturat de incompetența voastră! Orban va face orice e nevoie pentru a rămâne premier, împreună cu toată gașca de impostori, gen Grindă’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare