Numărul de îmbolnăviri în China s-a redus de la 2000 la câteva zeci pe zi, iar țara își revine la normal, ceea ce face ca restul lumii să încerce să învețe de la modelul chinez cum a putut fi oprită epidemia de coronavirus. Chiar și criticii Chinei se întreabă cum a reuşit Beijingul să facă faţă epidemiei de coronavirus, uitându-se prin comparație la Italia care pare să fi scăpat situația de sub control.
Iar veștile despre reușita Chinei vin de peste tot. Peste 70% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus în China s-au vindecat, a anunţat ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că gigantul asiatic „este pe cale de a controla epidemia”.
Mai mult, „din cele 80.000 de cazuri raportate în China, peste 70% s-au vindecat”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
Astfel că, în timp ce infecţiile cu coronavirus sporesc în lumea întreagă, numărul de noi cazuri înregistrate în China a scăzut spectaculos, determinându-i pe unii observatori să încerce să-şi însuşească de la Beijing lecţii pe care să le aplice, scrie chiar și The Guardian.
Ieri, Comisia naţională de sănătate a Chinei a raportat 40 de cazuri noi, cel mai mic nivel zilnic de la începutul monitorizării epidemiei, în ianuarie. Conform cifrelor oficiale, aproape nu au mai fost înregistrate noi infectări în restul Chinei, în afara provinciei Hubei care este cea mai grav afectată.
Răspunsul Chinei la virus a inclus măsuri stricte de izolare socială, impunerea carantinei de mai mult de o lună în oraşe întregi din provincia Wuhan şi zonele anexe, care au rămas închise, supravegherea publică extensivă a cetăţenilor, precum şi încurajarea respectării acestor măsuri.
OMS apreciază eforturile Chinei
Eforturile Chinei au fost elogiate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care într-un raport de luna trecută conchide că „abordarea îndrăzneaţă” a acestei ţări a „schimbat cursul unei epidemii în escaladare rapidă şi letale”. Raportul adaugă: „Confruntată cu un virus până acum necunoscut, China a desfăşurat poate cel mai ambiţios, agil şi agresiv efort de limitare a bolii, din istorie”.
Experţii spun că cel mai mare factor care a contribuit la oprirea propagării virusului în China a fost folosirea agresivă a carantinei. În Wuhan, autorităţile au transformat stadioane şi alte astfel de construcţii în centre de carantină şi au construit peste două duzini de spitale temporare pentru pacienţii cu simptome mai puţin severe.
OMS mai spune că cele mai eficiente măsuri aplicate de China au fost „supravegherea extrem de proactivă” pentru detectarea cazurilor, testarea extinsă şi izolarea imediată a pacienţilor, urmărirea riguroasă şi izolarea contactelor apropiate ale pacienţilor şi un „grad excepţional de înalt de înţelegere şi acceptare din partea populaţiei” pentru astfel de măsuri.
Redeschiderea parţială a complexului Disneyland şi a magazinelor Ikea, precum şi închiderea spitalelor temporare sunt semne care indică reîntoarcerea treptată a Chinei la normalitate după o lună şi jumătate de restricţii cauzate de epidemia de coronavirus, observă și prestigioasa agenție internațională AFP.
Astfel, în China epidemia dă semne de regres de mai bine de câteva săptămâni, în timp ce virusul continuă să se propage în restul lumii.
Chiar și în Wuhan (centrul ţării), oraşul cu 11 milioane de locuitori considerat centrul epidemiei, mai multe semne indică un sfârşit progresiv al măsurilor de carantină impuse pe 23 ianuarie.
Semnul regresului epidemiei în acest oraş, unde au fost înregistrate pe departe cele mai multe cazuri de contaminare din ţară, 14 dintre cele 16 spitale de campanie inaugurate pentru pacienţii contaminaţi au fost deja închise.
Două spitale, unul instalat într-o fabrică, celălalt pe un stadion, şi-au închis porţile duminică după ce au externat 61 de pacienţi vindecaţi.
"China a combătut acest virus la un preț foarte ridicat"
Într-un interviu pentru publicația franceză Le Point, Lawrence Lau, profesor de economie la Universitatea Chineză din Hong Kong, atrage atenția că ”epidemia din afara provinciei Hubei este acum complet controlată”.
El a precizat că acea carantină era necesară: ”Blocarea Hubeiului a fost bună pentru China și bună pentru lume... Când aveţi persoane infectate neidentificate care circulă printr-un oraș de 11 milioane de locuitori, este un caz lipsit de speranță și mult mai rău. Uitaţi-vă la restul lumii. Pentru mine, ce s-a întâmplat pe vasul de croazieră "Diamond Princess" este o rușine. Cum am putut lăsa să se întâmple aşa ceva? Aproximativ 4.000 de pasageri și membri ai echipajului, iar acum 700 sunt infectați. Și unii sunt încă blocați la bord! Epidemia scapă de sub control în Coreea de Sud. Nu știu dacă Italia va putea să o controleze. Dacă explodează la Paris, trebuie să le spuneţi oamenilor să stea acasă și să fie atenți”, a făcut Lawrence Lau comparație între felul în care China a controlat epidemia față de cum au procedat alte state.
Profesorul a observat că ”China s-a ocupat bine de acest lucru, deoarece are puterea administrativă și disciplina socială pentru a face acest lucru. O altă țară dezvoltată îi poate face față? Știm cu toții că o țară în curs de dezvoltare nu poate. Iranul este într-o poziție foarte proastă. Suntem pe cale să asistăm acolo la un dezastru umanitar. Și se va revărsa în restul Orientului Mijlociu. Rata de deces în Iran este excepțional de mare. Acest lucru se datorează lipsei de personal medical, infrastructură și medicamente. Nu putem lăsa să se întâmple asta”.
Mai mult, Lawrence Lau observă că, ”întrucât China se descurcă foarte bine pentru a controla această epidemie, autoritățile chineze ar putea în curând alunga sau carantina oameni din alte țări. Deoarece China a combătut acest virus la un preț foarte ridicat și, după ce îl va fi controlat, nu va risca ca epidemia să înceapă din nou”.
Lumea încearcă să învețe de la China cum să oprească epidemia de coronavirus
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe
Italia, sub asediu. Situație extrem de tensionată în țara în care au emigrat cei mai mulți români, ce se întâmplă

30-10-2026 16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

30-10-2026 16:00Externe



