sursa foto:  romaniatv.net

Majorare cu peste 70% a pensiei! Exemplul dat de șeful Casei Naționale de Pensii

Marea recalculare le va aduce majorări semnificative pentru unii dintre pensionari, potrivit unui anunț făcut de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Astfel, Daniel Baciu a prezentat, la Antena 3, cazul unui pensionar care a cotizat timp de 37 de ani la sistemul de pensii.

Potrivit șefului Casei de Pensii, dacă în prezent acesta are o pensie de 2.257 de lei, în ianuarie va primi 2.569 de lei, după indexarea cu 13,8%.

Mai mult, în urma recalculării care va fi finalizată în 2024, în septembrie 2024, același pensionar va avea o pensie de 3.873 de lei.

Astfel, pensia lui va fi majorată cu 71,6%.

Exemplul dat de șeful Casei de Pensii

„Avem un exemplu aici, care a avut un stagiu de cotizare contributiv de 37 de ani. În momentul de față are o pensie în plată. Vorbim de luna decembrie de 2.257 lei.

La data de 1 ianuarie 2024 când avem acea indexare de 13,8% pensia va fi majorată de la 2.257 lei la 2.569 lei.

Începând cu data de 1 septembrie 2024, rezultând o pensie de 3.873 lei, care în cazul acesta este o creștere de 71,6% decât privește în prezent respectivul pensionar”, a exemplificat Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare