Dublul campion național absolut de raliuri Bogdan Marișca este principalul favorit pentru a câștiga a 29-a ediție a Raliului Harghitei, care va debuta mâine la Odorheiu Secuiesc. Clujeanul îi poate depăși în topul all time pe legendarii Titi Aur și Ludovic Balint dacă se va impune în runda care programează 12 probe speciale.
În ultimii patru ani, veteranul Campionatului Național de Raliuri Betano a urcat de fiecare dată pe podium, iar în 2017 chiar s-a impus, fiind singurul care a întrerupt hegemonia lui Simone Tempestini, colegul său de la Napoca Rally Academy.
De altfel, pentru acest weekend, Marișca a făcut o mișcare strategică interesantă, urmând să îl aibă copilot pe Sergiu Itu, care în mod normal stă în dreapta lui Tempestini atât la etapele interne, cât și în cele internaționale.
„Simone nu va fi prezent, așa că am ales această variantă, Sergiu în locul tatălui său Sebastian, care va fi acum alături de tânărul Victor Supuran. Mergem ca întotdeauna să obținem cât mai multe puncte pentru echipă. Sunt convins că Bogdan și Sergiu vor face o echipă foarte bună”, a spus Marco Tempestini, managerul NRA despre alegerea făcută de Marișca.
„Merg să aduc cât mai multe puncte pentru echipă. Este unul dintre raliurile mele favorite, dar totodată și unul dintre cele mai dificile din campionat, așa că orice e posibil. Îmi doresc ca împreună cu Sergiu să obținem o clasare cât mai bună”, a spus Marișca. Acesta va pilota noul Ford Fiesta Rally2, cu care a obținut poziția secundă runda trecută la Brașov.
În total, 84 de echipaje s-au înscris la a patra rundă din acest sezon. Marișca este de altfel și recordmenul de podiumuri la Raliul Harghitei, cu 13 obținute de-a lungul carierei. Duelul său pentru prima poziție din acest an este unul consacrat, contra unui alt nume mare, Dan Gîrtofan, care are la rândul său 12 clasări în Top 3 în Harghita. Un alt pretendent la prima poziție va fi ungurul David Botka, fost campion ERC2 și câștigător al rundei din Odorheiu Secuiesc în 2014.
Marișca țintește a cincea victorie în Raliul Harghitei
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



