Jurnaliștii care fac dezvăluiri interesante trăiesc periculos. Mai nou și în România începe să devină din ce în ce mai riscant să scrii adevărul. Dacă unii politicieni foarte cunoscuți din județul Dâmbovița, încearcă să distrugă familiile celor care publică articole despre ei, în Timișoara lucrurile sunt și mai grave. Mașina jurnalistului Dragoș Boța, editorul-șef al pressalert.ro, a fost incendiată în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Autoturismul Opel Vectra parcat lângă blocul din Timișoara în care locuiește ziaristul a ars în jurul orei 2.40. Incendiul a observat un vecin, care a sunat la 112. Focul a început în partea din spate a mașinii, iar interiorul a fost ars complet.
Pompierii au constatat că geamul din dreapta spate a fost spart.
„Am intervenit pentru stingerea unui incendiu cu două autospeciale și șapte subofițeri. Cauza probabilă a incendiului, în urma cercetărilor, se pare că a fost acțiunea unei persoane”, a declarat plutonier adjudant șef Andrei Zițac, potrivit Antena 3.
Trebuie menționat că automobilul era parcat lângă bloc, în apropiere fiind o țeavă de distribuție a gazului. O altă mașină a fost afectată de căldura degajată de flăcări.
„Această acțiune de tip mafiot mă face să cred că investigațiile pe care le-am făcut de-alungul timpului și dezvăluirile publicate pe PRESSALERT.ro au deranjat. Acțiunea din această noapte nu mă face nicio secundă să mă opresc din a-mi face meseria de jurnalist. Cred că este momentul să ne întrebăm cu toții dacă acceptăm ca Timișoara să se transforme într-o Sicilie în care tăcerea complice și cumetriile pe sub masă sunt mai importante decât orice”, a spus Dragoș Boța.
Citește și...
Acuzații incendiare: Ce lider important din PSD vrea scaunul lui Liviu Dragnea
Dezvăluire halucinantă în emisiunea lui Rareș Bogdan! Cum ar încerca Liviu Dragnea să-i intre în grații lui Viktor Orban – Ce s-a făcut cu bani publici
Mașina unui cunoscut jurnalist, incendiată în stil mafiot
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



