coronavirus

sursa foto:  stirileprotv.ro

Medicul Adrian Marinescu: ‘Vaccinul va fi sigur, asta este clar. O să începem întâi cu vaccinarea personalului medical, cei care sunt vulnerabili, pe urmă o să vină și restul oamenilor’

Medicul Adrian Marinescu de la Institutul ”Matei Balș” a declarat că ”Este clar că dacă vine şi sezonul rece, la un moment dat, o să vină şi sezonul de gripă în decembrie, început de an, este greu ca până în primăvară să fie o îmbunătăţire evidentă. Asta nu înseamnă că nu putem găsi un echilibru, în aşa fel încât să convieţuim cumva cu virusul noi toţi, inclusiv România”.

 

 

„De când a început pandemia, abordarea mea a fost una optimistă şi realistă în acelaşi timp şi eu cred că, în momentul acesta, cu atât mai mult avem nevoie de echilibru. Mă interesează ce putem să facem acum concret, pentru că, totuşi, este un context european şi mondial, nu este un lucru care se întâmplă doar în România. Adică nu există un model care să fi fost 100% cu reuşită nicăieri în lume, în aşa fel încât, indiferent cât ne-am gândi noi ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut, este clar că nu putea să fie perfect, poate că putea să fie mai bine.

Dacă ne gândim la ceea ce se poate face, sigur că există şi măsuri restrictive, doar că măsurile restrictive, după părerea mea, de tip izolare sau anumite măsuri foarte stricte rezolvă doar pe moment. Pot fi folosite aceste măsuri atunci când nu ai încotro: este o situaţie de urgenţă, presiunea foarte mare la nivelul sistemului medical şi nu găseşti o altă soluţie.

Altfel, cred că lucrul acesta ar trebui să rămână doar dacă ajungem acolo. De ce spun asta? Pentru că există variante şi nu toate ţările din Europa au mers până la urmă pe (această soluţie – n.r.), aţi văzut că izolarea este doar în câteva oraşe, în locurile unde într-adevăr lucrurile au mers prost”, a explicat medicul.

 

 

El a adăugat că ar trebui să fie o rutină pentru toată lumea purtarea măştii sanitare, păstrarea distanţei fizice, igiena.

 

 

 

„Cred că sunt trei componente care ar putea să ne ajute în momentul acesta. Prima componentă este cea despre care vorbim de luni de zile – se referă la măsurile de prevenţie care sunt pentru noi toţi şi aici nu este un clişeu. Eu cred că lucrul acesta ar trebui să fie o rutină, adică noi toţi ar trebui să realizăm că avem nevoie şi de mască şi de distanţare şi de evitarea gesturilor sociale, etc. Le ştim, regulile de igienă. Am putea să îmbunătăţim asta, este loc de mai bine.

A doua componentă se referă la întărirea sistemului medical şi mai bine zis organizarea lui cu ceea ce se face în aceste zile – asimptomaticii şi formele uşoare rămân acasă. Scădem cumva presiunea la nivelul spitalelor, pentru că este foarte mare la momentul acesta, găsim o variantă să fie implicate mai multe spitale în sistemul COVID. Până la urmă, vom ajunge şi în punctul, nu ne dorim, dar este o situaţie reală, ca toate spitalele să participe”, a indicat Marinescu.

 

 

 

În opinia sa, testarea privind infecţia cu SARS-CoV-2 este foarte importantă când există o transmitere accelerată a virusului în rândul populaţiei.

 

„În al treilea rând – partea de testare, care este foarte importantă, pentru că în momentul în care ai o transmitere accelerată la nivelul populaţiei şansa sau varianta reală pe care o ai este să izolezi cât mai mulţi oameni care ar putea să aibă COVID. Sigur că nu poţi să îi testezi PCR, pentru că nu ai atâtea laboratoare, dar, aşa cum bine ştiţi, există şi variantele de teste rapide destul de performante – teste antigenice care acum sunt acceptate.

Noi medicii vorbeam despre ele de mult timp. Acum, inclusiv Institutul de Sănătate Publică vorbeşte despre varianta aceasta, pentru că poţi face chiar un screening, adică poţi să foloseşti în şcoli, în instituţii şi aşa mai departe, în spitalele non-COVID. Acestea sunt cele trei componente care ar însemna, după părerea mea, măsurile de echilibru”, a spus Adrian Marinescu.

 

Întrebat când ar putea să se reducă numărul de noi cazuri de infecţii cu noul coronavirus, medicul a spus că este „greu de crezut” că acest lucru se va întâmpla „într-un viitor apropiat”.

 

 

„Legat de momentul când va fi mai bine, într-adevăr este greu de crezut că va fi într-un viitor apropiat şi asta pentru că nu poate România să facă notă discordantă. Totul va merge cumva împreună cu Europa, adică este clar că lucrurile se vor întâmpla în acelaşi timp, cu mici decalaje. Şi este clar că dacă vine şi sezonul rece, la un moment dat, o să vină şi sezonul de gripă în decembrie, început de an, este greu ca până în primăvară să fie o îmbunătăţire evidentă. Asta nu înseamnă că nu putem găsi un echilibru, în aşa fel încât să convieţuim cumva cu virusul noi toţi, inclusiv România”, a declarat medicul.

 

Adrian Marinescu a precizat că, înainte de a se înregistra o scădere a numărului de cazuri de COVID-19, va trebui să existe o stabilizare.

 

„Înainte de a ajunge la scădere, ar trebui să avem un echilibru, un platou sau o variantă de platou. Dar asta presupune – este nevoie de testare, este nevoie de responsabilitate din partea populaţiei. Sigur, pe urmă vin şi măsurile restrictive, dar măsurile restrictive sunt deja luate şi ca să vii peste ele este clar că îţi trebuie izolare, punct. Numai că izolarea o faci pentru o perioadă scurtă de timp, mai ales că sunt criteriile economice, criteriile psihologice şi aşa mai departe”, a mai explicat specialistul.

 

 

El a completat că vaccinarea împotriva noului coronavirus ar putea debuta la începutul anului viitor, în primul rând cu personalul medical şi persoanele la risc.

 

„Sunt câteva variante de vaccin care sunt pe ultima sută de metri. Este adevărat că încă nu sunt răspunsurile foarte clare legate nu de siguranţă, ele vor fi sigure, legate de durabilitate, cât vor avea efect în momentul în care te vaccinezi. Vaccinul va fi sigur, asta este clar, dar sunt nişte întrebări ca, de exemplu, cât o să aibă durabilitate, câte administrări trebuie făcute, trebuie făcute la un anumit interval de timp.

Lucrurile acestea contează, pentru că, dacă vrem să oprim într-adevăr pandemia, trebuie să fie o vaccinare extinsă, probabil 70 – 80% din populaţie, şi trebuie să ştim dacă acei anticorpi obţinuţi în urma vaccinării vor ţine un interval scurt de timp, probabil că va trebui făcută o revaccinare şi aşa mai departe. Eu cred că undeva la începutul anului viitor va începe această vaccinare. Acum poate fi o variaţie de două-trei luni până când să ajungă în România, o să începem întâi cu vaccinarea personalului medical, cei care sunt vulnerabili, pe urmă o să vină şi restul oamenilor”, a afirmat Marinescu.

 

 

 

Potrivit acestuia, virusul a suferit mutaţii, însă nu există dovezi că ar fi mai agresiv sau mai puţin agresiv.

 

„Mutaţii a suferit oricum, doar că nu există dovezi nici că este mai agresiv, nici că este mai puţin agresiv. Ce ştim însă foarte clar este că se transmite extrem de uşor şi chiar se vorbeşte de o variantă de virus, în mod cert există mai multe variante de virus, se spune că în Europa şi Statele Unite varianta care circulă acum şi care este diferită de ceea ce a fost în China este o variantă care nu este mai agresivă, dar care se transmite mai uşor.

Unele păreri sunt chiar că ar fi mai puţin agresiv, dar aici nu există dovezi. Oricum, el foarte agresiv nu a fost nici înainte. Dacă stăm să ne gândim bine, niciodată nu a fost un virus ucigaş, doar că el a fost oportunist. Oportunist înseamnă că în momentul în care a găsit un sistem imunitar slăbit a dat, din păcate, forme severe”, a mai arătat medicul.

 

 

 

Adrian Marinescu a evidenţiat că panica nu duce la nimic bun, iar lupta cu pandemia nu este pierdută, întotdeauna existând soluţii.

 

 

 

„Părerea mea este că abordarea, uneori ce văd în media nu creează decât panică, adică cumva nu mă ajută în niciun fel, adică nici să mă gândesc la panică şi nici să mă gândesc la o cauză pierdută, pentru că nu este. Întotdeauna vor fi soluţii. Şi, dacă aş renunţa la luptă tot nu câştig nimic, virusul tot acolo este”, a conchis medicul, conform Agerpres.ro.

Citește și:

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare