Medicul lui Joe Biden a transmis într-un comunicat dat publicităţii de Casa Albă, că liderul Statelor Unite a fost din nou testat pozitiv pentru Covid-19, scrie agerpres.ro
Preşedintele SUA "continuă să se simtă bine, deşi se confruntă cu o revenire a unei tuse uşoare", a declarat medicul său Kevin O'Connor.
"El continuă să nu aibă febră şi este într-o bună dispoziţie", a adăugat el.
După ce a fost testat negativ la COVID-19 marţi şi miercuri săptămâna trecută, Joe Biden a fost din nou testat pozitiv sâmbătă.
Medicul său a spus că este un caz de ''recădere'', caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.
Preşedintele în vârstă de 79 de ani a spus săptămâna trecută că simptomele sale au fost uşoare şi că a continuat să lucreze din izolare, el considerând că forma sa uşoară de boală se datorează vaccinării anterioare anti-COVID-19 şi tratamentului antiviral urmat după îmbolnăvire.
În urma retestării pozitive el a fost nevoit să-şi anuleze mai multe călătorii şi participarea la evenimente, în cadrul unor acţiuni prin care doreşte să contracareze scăderea popularităţii sale relevată de sondaje, cu câteva luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, transmite AGERPRES
Medicul lui Joe Biden vine cu vești proaste: Liderul Casei Albe se confruntă cu o revenire a unei tuse ușoare
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

05 noiEconomie
Winmarkt și-ar pregăti retragerea din România. Compania negociază vânzarea a încă 5 centre comerciale, dar păstrează deocamdată Grand Omnia
Articole Similare

30 minute în urmăExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne



