vaccin

sursa foto:  unicef.org

Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Ne dorim să evităm aglomerările la centrele de vaccinare. Vor fi listate categoriile de persoane care desfășoară diverse activități’

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a precizat cum se va desfășura vaccinarea populației în România, în funcție de grupele de priorități. 

„Dacă până acum am asistat aproape neputincioşi la evoluţia acestei pandemii, acum se pare că, prin apariţia acestor vaccinuri, putem să recăpătăm controlul asupra vieţilor noastre. Foarte probabil, până la finele anului cel puţin un vaccin va îndeplini criteriile de siguranţă, de siguranţă şi eficacitate.

Cererea depăşeşte, în prezent, cu mult, capaciatea de producţie. În momentul în care se va scala această capacitate de producţie, disponibilitatea acestor vaccinuri va creşte şi vom putea atinge imunizarea tuturor categoriilor de populaţie (…) Există Registrul Naţional electronic al Vaccinărilor, în care va fi introdusă fiecare persoană vaccinată.

Valeriu Gheorghiță: Cei vaccinaţi vor face obiectul unei supravegheri de lungă durată

Pentru evaluarea eficienţei vaccinului, se va face o supraveghere de lungă durată. Când o persoană va fi diagnosticată cu COVID-19, prima întrebare va fi dacă a fost sau nu vaccinată (…) Date din studiile clinice de fază 3 arată o eficacitate de 90-95 la sută, ceea ce înseamnă că 9 din 10 persoane, cel puţin, sunt protejate faţă de îmbolnăvirea cu COVID-19″, a menţionat medicul.

(Întrebat ce se va întâmpla dacă va încerca cineva „să se bage în faţă” la vaccinare)

Noi creăm mecanismele care să facă aproape imposibil acest lucru. În vederea vaccinării, fiecare persoană va fi programată pe o platformă unică, accesibilă tuturor. Ne dorim această transparenţă în care, în funcţie de etapa de vaccinare în care ne aflăm, vor fi listate categoriile de persoane care desfăşoară diverse activităţi: sistemul medical, sistemul de asistenţă socială, persoane vulnerabile,  angajaţi în servicii esenţiale etc.

Sistemul de programare este esenţial. Vaccinul vine în flacoane multi-doză şi este important să avem o trasabilitate (posibilitatea de urmărire şi cercetare a istoricului, n.r.) a fiecărei persoane care vine la un centru de vaccinare, pentru a reduce la minim posibilitatea de irosire a dozelor prin flacoane care ar putea rămâne neutilizate. Pe de altă parte, ne dorim să evităm aglomerările la centrele de vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiță, conform Antena3.ro.

Citește și:

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Marea păcăleală a USR-PLUS! Adevărul despre ‘Fără penali în funcții publice’ – Opinie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare