Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a transmis printr-un comunicat de presă că a virat suma de 10.791.700,28 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 12 obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări care vizează atât modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, cât și extinderea unor rețele de alimentare cu apă și de canalizare, a precizat ministrul Cseke Attila.
După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat la sfârșitul săptămânii trecute 78 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 888.781.823,32 lei.
Contractele semnate vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare, precum și construirea unui pod.
Ministerul Dezvoltării: Plăți de aproape 11 milioane de lei, pentru investiții realizate prin Programul 'Anghel Saligny'
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



