Alertele referitoare la scumpirea cărnii de pasăre şi a celei de porc, după cum a anunţat o asociaţie de profil, nu sunt justificate de situaţia din piaţă, a anunţat luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"În conformitate cu documentele emise de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, preţul cărnii de pasăre la poarta fermei a fost relativ constant pe toată perioada anului 2018 până în prezent, nefiind estimate creşteri nici pentru perioada următoare. Deşi ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale, preţul ouălor la poarta fermei a scăzut cu 15%. Aceasta demonstrează faptul că la producători nu s-au înregistrat creşteri de preţuri", precizează MADR într-un comunicat.
În comparaţie cu preţurile medii existente la nivelul UE, datele transmise arată că acestea sunt mai mici cu 22% în cazul cărnii de pasăre. De asemenea, preţul la poarta fermei la ouăle de consum este mai mic cu 24% faţă de media europeană.
Preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, a declarat luni pentru AGERPRES că în prezent un ou se vinde la poarta fermei la "un preţ de faliment", în medie, cu 28 de bani bucata.
"Preţul ouălor la producători a scăzut cu 15% faţă de decembrie 2018, conform Indicelui Preţului de Consum, fiind singurul produs din lista produselor alimentare care a înregistrat o scădere pe ceea ce a comunicat statistica. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile sunt mult mai mici la poarta fermei, cu circa 22%, iar acum un ou se vinde, în medie, cu 28 de bani bucata, fără TVA. Este un preţ de faliment. Nu avem creşteri sub nicio formă în industria avicolă. În conformitate cu Observatorul Preţurilor de la nivelul UE şi a Indicelui Preţului de Consum raportat de Institutul Naţional Statistică la 10 aprilie preţurile au scăzut la poarta fermei cu 15% şi la consumator cu 5%", a spus Ilie Van.
În ceea ce priveşte preţul cărnii de porc, reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că acesta are influenţe globale legate de situaţia din China - principalul producător la nivel mondial, cu o producţie de anuală de circa 400 milioane capete, ţara fiind afectată puternic de virusul pestei porcine africane.
"Drept urmare, la nivel european, preţul la poarta fermei a avut o creştere de aproximativ 17% în perioada ianuarie - aprilie 2019, în timp ce în România, în acelaşi interval, creşterea a fost de numai 8%. În ţara noastră, preţul la carnea de porc la poarta fermei în luna aprilie 2019 nu diferă semnificativ de cel din anul 2018, fiind similar cu cel din luna decembrie 2018", se arată în comunicat.
Datele MADR arată că în luna aprilie, preţul mediu al cărnii de porc în viu era de 5,32 lei/kg faţă de 3,98 lei în februarie şi de 4,63 kg în martie.
Preţul mediu european la carcasa de porc se situează la 1,63 euro/kg în aprilie (1,46 euro/kg în România), 1,46 euro/kg în martie (1,27 euro/kg în România) şi 1,38 euro/kg în februarie (1,08 euro/kg în România).
Conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor de Carne de porc din România se remarcă faptul că, după o perioadă de scădere accentuată a preţului la carnea de porc, se înregistrează o revenire a acestuia, aflat şi în acest moment sub cel european.
În ceea ce priveşte necesitatea dezvoltării sectorului de reproducţie porc şi pasăre, aceasta reprezintă o preocupare permanentă a Guvernului României, iar programele de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie şi cel de susţinere în sectorul avicol se află în curs de finalizare în plenul Parlamentului, urmând ca în cel mai scurt timp să fie trimise spre promulgare.
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania (ACEBOP) anunţa, vineri, că preţul la carnea de porc şi de pasăre va creşte cu încă 30-40%, după scumpirile înregistrate în ultimele săptămâni.
"Preţul cărnii de porc şi de pasăre atinge cote alarmante pentru buzunarul consumatorului român. În cadrul Conferinţei SIIC'2019 - Industria Cărnii, atrăgeam atenţia asupra creşterii preţului la carnea de porc şi pasăre, în doar două săptămâni, cu 20% şi previzional pentru perioada imediat următoare cu aproximativ 40%. Preţul la carnea de porc şi pasăre a atins aceste previziuni şi va creşte în continuare cu 30-40%", se menţiona în comunicatul asociaţiei transmis AGERPRES.
Asociaţia acuza şi lipsa capacităţii de reproducţie a României, la porc şi pasăre, drept cauza principală a acestei crize.
"Dacă România avea astăzi o capacitate normală de producţie pasăre şi porc, nu ne-am mai fi găsit în situaţia de a cumpăra carne la un preţ pe care buzunarul cetăţeanului român nu şi-l permite. Atragem atenţia că NU fermierii sunt cauza exploziei preţurilor, ei rămân tributari unor politici de piaţă necontrolate şi speculaţiilor unor carteluri comerciale", se menţiona în comunicat.
Citește și:
Ministrul Agriculturii iese la rampă! Declarații cu privire la scumpirea cărnii de porc și a celei de păsări
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



