Șeful Ministerului Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a vorbit despre scenariul unei invazii a Rusiei lui Vladimir Putin în România.
Ministrul Vasile Dîncu a oferit un răspuns tranșant în această privință, precizând că Armata Română, ca parte a Alianței Nord-Atlantice, ar putea să facă față „la orice agresiune”.
„Armata Română face parte din NATO. Așa cum vedeți pe teritoriul României, și flancul Estic a fost echilibrat foarte mult. Avem, în acest moment, o responsabilitate comună.
Armata Română, ca parte a NATO, alături de Aliați, ar putea să facă față la orice agresiune”, a declarat, la Antena 3, Vasile Dîncu.
Vezi și Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, răstoarnă includerea pensiilor militare în PNRR! ‘Nu există niciun document oficial al UE în care să se precizeze asta’
Ministrul Apărării, despre scenariul unei invazii a Rusiei în România: 'Armata Română, ca parte a NATO, ar putea să facă față la orice agresiune'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-07-2022 12:39
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 augEntertainment
Ce primești de la Antena 1, PRO TV, Kanal D și alte televiziuni dacă te duci concurent la o emisiune. Unele producții aduc bani mulți

02 augActual
Diaspora Românească, a doua cea mai mare din lume. Unde se ascund ai noștri și de ce nu vor să se întoarcă acasă

02 augActual
Raționalizarea curentului a început în România. În plină criză energetică, Iașul stinge lumina

02 augEconomie
Câți imigranți are România în prezent. De ce ne aleg străinii și ce meserii ajung să ocupe

02 augActual
Amenda de 12.000 de lei pe care o pot lua românii de la curte. Motivul neașteptat pentru care ești sancționat pe loc

02 augHoroscop
Horoscop săptămânal 3-9 august. Previziuni complete pentru toate zodiile

02 augHoroscop
Horoscop august 2026. Bani, carieră și finanțe pentru cele 12 zodii

02 augEconomie
Prognoza prețurilor la pompă pe următoarele luni. Când ar fi indicat să faci plinul de benzină sau motorină

02 augActual
Luxul din Mamaia. Atât costă șezlongurile „de fițe” de pe plajele exclusiviste, baldachinul și alte doleanțe

02 augEconomie
Schema prin care furnizorul îți dă abonament la preț mai mic. Marile companii nu vor să le cunoști
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



