Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri la reuniunea ministerială a Grupului de Prieteni ai Medierii, găzduită de omologii din Turcia și Finlanda și desfășurată la New York, în marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU. Ministrul a condamnat ferm acțiunile recent anunțate de conducerea Rusiei privind mobilizarea parțială, susținerea așa-ziselor referendumuri din zonele separatiste ocupate ilegal și amenințarea cu folosirea forței prin utilizarea armelor nucleare.
În cadrul discuţiilor la nivel înalt a fost subliniată necesitatea întăririi rolului medierii, ca instrument esențial de prevenire și soluţionare a conflictelor, şi a fost accentuat rolul important al Organizației Naţiunilor Unite și al OSCE în domeniu.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a arătat că medierea este unul dintre principalele și cele mai sofisticate mijloace politico-diplomatice de rezolvare pe cale pașnică a diferendelor în dreptul internațional. În context, a arătat impactul destabilizator al războiului din Ucraina la nivel regional și global și a reiterat necesitatea de a identifica măsurile potrivite pentru a pune capăt acestei agresiuni.
Cu prilejul reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu a condamnat ferm acțiunile recent anunțate de conducerea Rusiei privind mobilizarea parțială, susținerea așa-ziselor referendumuri din zonele separatiste ocupate ilegal și amenințarea cu folosirea forței prin utilizarea armelor nucleare. A subliniat că aceste acțiuni nu fac decât să escaladeze situația și a evidențiat necesitatea ca întreaga comunitate internațională să își mențină unitatea și solidaritatea în respingerea acestor acțiuni și în a pune presiune pe Rusia pentru a respecta principiile de drept internațional și ordinea bazată pe reguli.
În ceea ce privește securitatea alimentară, a transmis aprecieri pentru eforturile pe care Secretarul General al ONU, António Guterres, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și ministrul de externe Mevlut Çavuşoğlu le-au avut în semnarea de către Ucraina şi Rusia a Acordului de la Istanbul din 22 iulie 2022, pentru deblocarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene la Marea Neagră, demers care constituie rezultatul implementării concrete, cu succes, a medierii.
Ministrul român a arătat, totodată, că succesul acestui Acord depinde de respectarea de către Rusia a prevederilor stabilite în Acord. În context, a explicat că este absolut necesar ca acest Acord să continue și după 30 octombrie, în vederea menținerii coridoarelor pentru transportul cerealelor, fertilizatorilor și altor resurse către piețele globale.
Șeful diplomației române a subliniat că România a avut o contribuție substanțială la accelerarea eforturilor pentru asigurarea securităţii alimentare globale, prin facilitarea transportului a peste 4 milioane de tone de cereale din Ucraina prin România, care însumează cca. 60% din exporturile ucrainene până la acest moment.
De asemenea, a evidențiat imperativul de a utiliza medierea pentru a opri escaladarea situației de la centrala Zaporizhzhia, inclusiv pentru demilitarizarea completă a zonei.
Ministrul român a arătat că atunci când, din păcate, medierea eșuează, utilizarea mecanismelor jurisdicționale pentru identificarea unor soluții la conflicte devine necesară.
Astfel, a arătat că România și-a exprimat susținerea pentru Ucraina în domeniul justiției internaționale și prin inițierea, la 2 martie 2022, alături de alte 39 de state, a procedurilor pe rolul Curții Penale Internaționale, prin Declarația de Intervenție în procesul aflat pe rolul Curții Internaționale de Justiție în dosarul privind „Acuzații de genocid în temeiul Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid (Ucraina c. Rusia)”, transmisă la CIJ la 13 septembrie 2022, precum și prin decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza introdusă împotriva Federației Ruse, decizie anunțată la 16 septembrie.
Ministrul român de externe a reiterat susținerea pentru procesele de mediere cu scopul de a ajunge la soluționarea pașnică a conflictelor, inclusiv pentru soluționarea conflictelor prelungite.
La reuniune au participat miniștri ai afacerilor externe din statele membre ale acestui format, inter alia, din Algeria, Pakistan, Maroc, Malta, Letonia, Ungaria și Panama, precum și Secretarul General al OSCE, Helga Schmid.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, dă de pământ cu Vladimir Putin: Aceste acțiuni nu fac decât să escaladeze situația
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 21-09-2022 21:45
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



