Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă că aderarea României la spațiul Schengen este un obiectiv care figurează cu prioritate în agenda Președinției cehe a Consiliului UE.
La inițiativa lui Vit Rakusan, ministrul de Interne ceh, reprezentant al actualei Președinții a Consiliului UE, Lucian Bode a participat, la Praga. la reuniunea de coordonare cu miniștrii de Interne din Croația și Bulgaria, respectiv cu oficiali ai Comisiei Europene.
Cu această ocazie, s-a discutat despre aderarea României la spațiul Schengen.
„Aderarea României la spațiul Schengen este un obiectiv foarte important pentru noi care figurează ca prioritate pe agenda Președinției cehe a Consiliului UE.
La inițiativa lui Vít Rakušan, ministrul de interne ceh, reprezentant al actualei Președinții a Consiliului UE, am participat la Praga la reuniunea de coordonare cu miniștrii de interne din Croația și Bulgaria, respectiv cu oficiali ai Comisiei Europene, ocazie cu care am discutat despre aderarea statelor noastre la spațiul Schengen.
Salut această inițiativă, iar modul în care Președinția cehă a Consiliului UE se implică în gestionarea și deblocarea acestui dosar este unul exemplar.
Avem un context complicat la frontiera estică a Uniunii Europene, iar România este în prima linie a eforturilor de solidaritate și rămâne ferm angajată în a proteja pacea și securitatea.
România aplică tot acquis-ul Schengen relevant și contribuie constant și activ la eforturile generale de consolidare a securității Uniunii, fără beneficiile aferente. Eliminarea controalelor la frontierele interne nu va fi doar în beneficiul cetățenilor României, ci al tuturor cetățenilor europeni.
Am intensificat dialogul și coordonarea cu omologii europeni pentru a ne asigura de un rezultat pozitiv al demersurilor noastre în timpul Președinției cehe a Consiliului UE”, afirmă Lucian Bode.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a obținut sprijinul Președinției cehe a Consiliului UE, pentru aderarea României la Schengen
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



