sursa foto:  cetateanul.net

Ministrul de Interne, Lucian Bode, refuză să-și facă publică lucrarea de doctorat! Explicația sa

Ministrul de Interne, Lucian Bode, și-a secretizat lucrarea de doctorat, cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației.

Bode și-a motivat decizia prin faptul că și-a publicat lucrarea la o editură, fapt neadevărat, scrie G4Media.ro.

Conform sursei citate, site-ul editurii menționează că volumul este ”În pregătire”, iar Bode însuși a declarat, pentru G4Media, că volumul ”va apărea în curând”. Referitor la această situație, Școala Doctorală ne-a trimis la editură, unde, însă, nu răspunde nimeni la telefon. Conform prevederilor legale, publicarea tezei trebuia să aibă loc până pe data de 22 iulie 2021.

De la începutul lui 2020, Ministerul Educației administrează o platformă unde ar trebui publicate toate tezele de doctorat susținute în România începând cu anul 2016.

Intenția noastră a fost clară, aceea ca tezele de doctorat să fie publice, rezultatele activității de cercetare a celor care obțin titlul de doctor să fie cunoscute, apreciate și valorificate, fiind deopotrivă preocupați să respectăm legislația în vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal și cea cu privire la drepturile de autor”, a a spus Monica Anisie, ministru al Educației la momentul lansării platformei.

După susținere, în funcție de opțiune, o parte dintre foștii doctoranzi primesc un termen de grație de 24 de luni pentru a-și publica lucrarea la o editură, în dreptul lor fiind postat anunțul: ”Autorul tezei de doctorat a optat pentru publicarea distinctă a tezei și se află în perioada de grație (24 luni), până la data de X/Y/Z/, dată la care se va face publică teza.”

Într-o astfel de situație s-a aflat, până recent, și actualul ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a primit titlul de doctor în 2018, de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, unde a susținut lucrarea cu titlul ”Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI (corect ar fi fost ”al XXI-lea” n.r.). România în context european actual”.

De la inaugurarea platformei, în dreptul tezei lui Bode scria: ”Autorul tezei de doctorat a optat pentru publicarea distinctă a tezei și se află în perioada de grație (24 luni), până la data de 22 iulie 2021, dată la care se va face publică teza”.

Pe 21 iulie, însă, mențiunea a fost înlocuită cu mesajul: ”La solicitarea IOSUD (Școala Doctorală de la UBB n.r.), fișierul original al tezei nu este public, deoarece teza a fost publicată distinct.”

Bode a confirmat, pentru G4Media, că a notificat Institutul de Studii Doctorale din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu privire la faptul că a optat pentru publicarea distinctă a tezei sale de doctorat.

„Această notificare a fost realizată conform prevederilor legale în vigoare, deoarece teza mea, cu titlul SECURITATEA ENERGETICĂ ȘI MANAGEMENTUL RESURSELOR LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI. ROMÂNIA ÎN CONTEXT EUROPEAN ACTUAL, este în curs de publicare și va apărea în curând la editura CA Publishing din Cluj-Napoca. În virtutea contractului cu editura, drepturile de copyright aparțin exclusiv acesteia”, a spus Bode.

Deși prevederile legale obligă doctorandul să publice lucrarea în termenul de grație de 24 de luni, termen care la Bode a expirat pe 22 iulie, acest lucru nu a avut loc, link-ul trimis de actualul ministru Institutului de Studii Doctorale și postat pe platformă conținând în dreptul acestui volum mențiunea ”În pregătire”.

„Nu am nimic de ascuns. Este corectă, au verificat-o jurnaliștii și nu au găsit nimic plagiat. O să fie publică”

Lucian Bode, despre teza sa de doctorat. Exemplare ale lucrării se află la la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca și Biblioteca Națională a României

Vezi și

Poliția Locală ar putea să înghită o parte din Poliția Română! Scandal uriaș, după o propunere a lui Emil Boc: ‘Sub nicio formă nu putem fi de acord cu așa ceva’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare