Joi, ministrul de Interne, Lucian Bode, a explicat de ce s-a opus proiectului de Memorandum al Ministerului Muncii, privind includerea pensiilor militare în reforma pensiilor asumată prin PNRR.
Bode a precizat că trebuie o discuție mai amplă pe această temă și urmează ca, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, să trimită un punct de vedere în care să arate diferența dintre pensiile ocupaționale și cele speciale.
Potrivit șefului Internor, există pensionari din Armată și Poliție care încasează, lunar, o pensie de sub 2.000 de lei. În opinia sa, aceste pensii nu pot fi numite speciale.
Lucian Bode a ținut să sublinieze că nu dorește ca în spatele carierei unor militari să se ascundă adevărații beneficiari de pensii speciale.
„Sunt pensionari care au pensii sub 2.000 de lei. Eu nu cred că putem vorbi despre pensii speciale, pensii sub 2.000 de lei. Aceste lucruri le vom clarifica în urma unui grup de lucru pe care îl vom constitui Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției, pentru polițiștii din penitenciare, respectiv structurile de intelligence ale României, cu toții vom transmite un punct de vedere comun, în care vom arăta care este diferența între pensiile ocupaționale, de serviciu și pensiile speciale”, a afirmat Lucian Bode.
„Categoric, sunt de acord cu reforma sistemului public de pensii. Sunt multe inechități în sistem, dar trebuie să înțelegem că militarii plătesc CAS, CASS, impozit și beneficiază de această prevedere legală, din Legea 223, de media a șase luni de activitate. (...) Nu vreau ca în spatele carierei unor militari care beneficiază de pensie militară să se ascundă cei care într-adevăr au pensii speciale”, a mai spus șeful Internelor.
Ministrul de Interne: Nu vreau ca în spatele unor pensionari militari să se ascundă cei care au pensii speciale. Sunt pensionari care au pensii sub 2.000 de lei
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-07-2022 13:52
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



