Gerul vine şi trebuie să fim pregătiţi, a transmis luni Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizând că a convocat şedinţa comandamentului energetic de iarnă.
”Gerul vine şi trebuie să fim pregătiţi. Am convocat şedinţa comandamentului energetic de iarnă şi vom face tot posibilul să nu fie niciun fel de probleme”, spune ministrul Energiei pe Facebook.
Sebastian Burduja afirmă că, ”totuşi, în eventualitatea unor condiţii meteorologice extreme, în urma cărora cetăţenii rămân fără curent, sunt câteva lucruri pe care le pot face pentru a păstra casa caldă, pentru a creşte temperatura corpului şi pentru a rămâne în siguranţă”.
”Important: dacă liniile electrice sunt rupte, nu le atingeţi, ţineţi familia şi animalele de companie departe. Raportaţi liniile întrerupte companiei de utilităţi! Toate sfaturile sunt într-un super ghid, pregătit de prof. Dumitru Chisăliţă, de la Asociaţia Energia Inteligentă. Vă rămân la dispoziţie pentru a trece cu bine împreună peste această perioadă”, spune ministrul Energiei.
Ministrul Energiei preciza recent că România este pregătită pentru perioade de ger, având în depozite gaze la un nivel de 82,93%. ”La cum a decurs iarna până acum, dar chiar şi în condiţii mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat şi ceea ce producem”, afirma el.
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vânt, polei, ninsori moderate cantitativ şi viscol pentru Moldova, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei începând de duminică după-amiază până marţi dimineaţă. De asemenea, anunţă ger în nord, centru şi est, cu minime termice de până la -20...-18 grade în noaptea de marţi spre miercuri, scrie news.ro
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Gerul vine şi trebuie să fim pregătiţi. Am convocat şedinţa comandamentului energetic de iarnă
Trending

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social
Postul Crăciunului 2026. Începe pe data de 15 noiembrie 2026, când sunt zilele cu dezlegare la pește

10:30Social
Fiul lui Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. I se aduc acuzații grave

09:30Social



