sursa foto:  investorsclub.ro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: ‘Proiectele României în domeniul nuclear civil sunt ambițioase. Fabrica de Prelucrarea Concentratelor de Uraniu a cumpărat activele aferente fluxului tehnologic al Uzinei R de la Feldioara’

Ministerul Energiei a anunțat că Fabrica de Prelucrarea Concentratelor de Uraniu, filială a Societăţii Nuclearelectrica SA, a cumpărat, în cadrul unei licitaţii organizate de către administratorul judiciar al Companiei Naţionale a Uraniului SA, aflată în insolvenţă, activele aferente fluxului tehnologic al Uzinei R de la Feldioara, completând astfel circuitul nuclear integrat.

 

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că ”Proiectele României în domeniul nuclear civil sunt ambiţioase şi arată angajamentul statului român pentru o sursă de energie sustenabilă”.

 

Pachetul de active cumpărat în cadrul licitaţiei publice este compus din terenuri, construcţii şi construcţii speciale, echipamente tehnologice, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, instalaţii tehnice şi maşini, mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, mobilier şi aparatură birotică şi stocuri şi a fost achiziţionat la preţul de 3,286 milioane euro, exclusiv TVA.

”Proiectele României în domeniul nuclear civil sunt ambiţioase”

Mă bucur să văd că această tranzacţie a fost încheiată. Am solicitat urgentarea tranzacţiei, în vederea finalizării circuitului nuclear integrat în cadrul unui operator puternic şi strategic, Societatea Nuclearelectrica SA. Tranzacţia de astăzi reprezintă un pas uriaş în vederea asigurării securităţii nucleare şi a securităţii energetice a României.

Proiectele României în domeniul nuclear civil sunt ambiţioase şi arată angajamentul statului român pentru o sursă de energie sustenabilă, ieftină, sigură pentru mediul înconjurător şi capabilă să ofere condiţii pentru dezvoltare economică. În acest moment, în cadrul SNN pot fi derulate toate procesele tehnologice, de la mineritul de uraniu, la procesarea, rafinarea şi transformarea în combustibil nuclear şi exploatarea acestuia în cadrul Centralei de la Cernavodă„, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, conform agerpres.ro.

 

Din preţul total de adjudecare de 17,514 milioane lei, adjudecatarul a achitat suma de 1,634 milioane lei în contul societăţii Compania Naţională a Uraniului SA, cu titlu de garanţie de participare la licitaţie, care, conform Regulamentului de vânzare prin licitaţie publică a activului din patrimoniul debitoarei CNU SA, se converteşte în avans, adjudecatarul având obligaţia de a achita diferenţa de preţ de 15,879 milioane lei până la data de 4 ianuarie 2024.

 

Licitaţia a fost organizată de consorţiul format din Expert Insolvenţă SPRL Filiala Bucureşti şi Aktiv-Lex Insolvenţă SPRL, numit prin încheierea de şedinţă din data de 12 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. 23089/3/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII- a Civilă, în calitate de administrator judiciar şi a fost ţinută marţi, 5 decembrie 2023, la sediul din Bucureşti al administratorului judiciar.

În luna decembrie 2022, Compania Naţională a Uraniului, în insolvenţă, a finalizat tranzacţia referitoare la fluxul tehnologic aferent uzinei E de la Feldioara.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare