Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, la Mamaia, că legea pensiilor aduce provocări din punct de vedere financiar pentru Guvern . De asemenea, ministrul a prezentat „cu modestie cifrele creșterii pensiilor.
„În anul următor, evoluția punctului de pensie prin noua lege a pensiilor este extrem de ambițioasă. Am avut discuții repetate cu doamna premier, cu Teodorovici, cu domnul ministru Fifor și ne spuneam că nu este o lege ușor de pus în practică, nu este o lege pe care oricine să si-o dorească s-o pună în practică. Este o lege care, din punct de vedere financiar, aduce multe provocări, o lege care din punct de vedere al punerii în practică sigură cu calcule, cu tot ce înseamnă sistem informatic e o lege o mare provocare pentru acest guvern. (...) Nu ne lăudăm cu aceste cifre, doar le prezentăm și cu modestie spunem că încă mai avem multe de făcut pentru dumneavoastră”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Constanța
Între măsurile care intră în vigoare de la 1 septembrie se numără și reducerea sau eliminarea impozitării pensiilor: „Am spus ca pensiile mici, de până la 2000 lei nu mai trebuie să plătească impozit pe venit, iar cele peste 2000 să le diminuăm de al 16% la 10%. Sunt măsuri complementare care, pe lângă creșterea valorii punctului de pensie ne gândim să aducă un zâmbet pe chipul dumneavoastră”, explică Budăi.
Ministrul a răspuns și afirmațiilor potrivit cărora inflația creează dificultăți pensionarilor, chiar dacă pensiile vor crește.
„S-a spus foarte mult că inflația mănâncă aceste creșteri de pensii și salarii. Toate datele prezentate sunt ale INS sau ale Eurostat. Creșterea pensiei medii a fost de 29,4%. Într-adevăr, indicele prețului de consum a crescut cu 8,9%. A rămas o creștere reală de 18,8%. Repet, nu e suficient, mai avem foarte mult de lucru, acesta este adevărul”, a explicat ministrul.
De la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei.
Vezi și:
S-a aflat! Cât este de bogată Simona, soția lui Alexandru Cumpănașu
Toți romanii sunt vizați! Pot primi pensii suplimentare de la angajatori
EXCLUSIV Fostul șef al Poliției Caracal și soția sa, proaspăt pensionați, au încercat să-și ascundă veniturile?
Ministrul Marius Budai, despre Legea Pensiilor: Nu este o lege ușor de pus în practică
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



