Ministrul Mediului, Tanczos Barna: ‘Probabil, persoanele care au fost atacate zilele trecute vor fi primele care pot solicita astfel de despăgubiri’

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că propunerea legislativă privind intervenţia imediat în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii.

„Obligaţia noastră, nu doar rolul, obligaţia noastră, a ministerului, este să apărăm cetăţenii, în primul rând şi, din acest punct de vedere, este absolut necesară o intervenţie imediată, rapidă, promptă, în cazurile de pericol. Vom face această propunere la nivelul Guvernului, propunerea va fi discutată inclusiv în coaliţie. Am avut astăzi mai multe discuţii cu domnul viceprim-ministru Kelemen (Kelemen Hunor-nr), dânsul va susţine această discuţie în coaliţie şi mâine (marţi-nr), ne vom întâlni şi cu alte organizaţiile nonguvernamentale pentru a discuta această propunere”, a declarat Tanczos Barna în localitatea Sândominic, după discuţia avută pe această temă cu primarii din zonă şi cu reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi ai asociaţiilor fermierilor.

Ministrul Mediului a subliniat importanţa prevenţiei atacurilor, pe lângă intervenţia imediată, în cazul urşilor care vin în localităţi şi a ţinut să precizeze că în niciun caz nu va fi vorba de vânătoare de trofee, aşa cum se vehiculează.

„În paralel cu intervenţia imediată, care trebuie să fie pusă în operă de către vânători şi jandarmi, avem nevoie de prevenţie. Pentru că degeaba intervenim doar post factum, doar după ce aceste traume au fost cauzate şi atacurile au avut loc. Este nevoie de o prevenţie şi nu mai comentez aberaţiile lansate de unii şi de alţii. Am spus de la bun început că aceste prevenţii, aceste intervenţii pot fi efectuate doar de personalul tehnic de specialitate al asociaţiilor de vânătoare.

Nu discutăm, în niciun caz, de vânătoare de trofee, nu discutăm de vânătoare, în primul şi în primul rând, vorbim de acea prevenţie şi intervenţie care este permisă şi de Uniunea Europeană şi de care avem absolut nevoie pentru a apăra cetăţenii acestei ţări. Sunt, într-adevăr puţine judeţe, în comparaţie cu numărul total de 40 de judeţe, sunt puţine judeţe care sunt afectate, astăzi sunt 13 judeţe în ţară care sunt sub acest asediu, dar dacă nu avem măsuri eficiente şi nu avem măsuri pe termen lung, probleme se pot generaliza şi în alte zone”, a mai spus ministrul.

Acesta a arătat că oamenii din judeţele unde se înregistrează atacuri ale urşilor sunt „sub teroare”, iar fenomenul devine din ce în ce mai periculos.

Tanczos a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.

„Evidenţele din ultimii zece ani arată clar un număr constant de exemplare, la nivelul judeţului Harghita, până în 2016 şi, inevitabilul de care am vorbit de atâtea ori se produce, din 2016 începe o creştere constantă de 7-8 procente în fiecare an, ajungând, în patru ani, cinci ani, la 50 la sută aproape. Este o creştere normal, naturală, în cazul unei populaţii de urs, care trăieşte într-un habitat perfect, este apărat de lege, este apărat de cetăţeni, care nu intervin prin mijloace nelegale, nu prin otrăvire, nu laţ, nu omoară urşii prin alte metode decât cele premise de lege şi în condiţiile astea populaţia creşte zi de zi, an de an”, a precizat ministrul Mediului.

El a mai subliniat că există posibilitatea acordării de despăgubiri persoanelor care au fost atacate de urs, în baza unui proiect de lege propus de UDMR şi aflat în vigoare.

„Probabil, persoanele care au fost atacate zilele trecute vor fi primele care pot solicita astfel de despăgubiri, în baza legii, care este în vigoare şi care este o despăgubire acordabilă, este posibilă”, a conchis Tanczos.

Prezent la întâlnirea pe care ministrul Mediului a avut-o la Sândominic, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a opinat că „trebuie luate mai multe măsuri, în paralel, care să aibă un efect sinergic”, astfel încât viaţa oamenilor să fie protejată.

„Noi, ca şi Consiliu Judeţean, susţinem autorităţile locale, primarii şi încercăm să stăm în mijlocul dialogului, astfel încât toţi cei interesaţi să stea la o masa şi să găsim soluţii comune”, a spus Borboly.

Primarul comunei Sândominic, Karda Robert, a declarat că în fiecare zi este semnalată prezenţa urşilor în apropierea gospodăriilor oamenilor.

„Eu îmi menţin opinia că orice poate să fie, dar mai presus de viaţa oamenilor nu poate să existe nimic şi mă gândesc că niciun animal şi nimic nu poate să fie mai presus de viaţa oamenilor. Aşa că eu sper foarte mult că se schimbă ceva, că altfel nu putem să ieşim din case, ajungem în situaţia că trebuie să stăm în casă, că nu o să avem curajul. Nici nu poate fi vorba de turism, cum poţi să pleci la o drumeţie prin munţii noştri foarte frumoşi, zonele foarte frumoase, când trebuie să ai frică că oricând şi în orice moment poate să apară un urs şi nu poţi să ştii cum reacţionează la întâlnirea cu omul?”, a spus Karda Robert.

El şi-a exprimat speranţa că intenţiile şi propunerile de rezolvare a problemelor nu vor fi stopate de organizaţiile de mediu.

„Cred că şi membrii asociaţilor verzi sunt oameni, probabil că şi ei au copii şi cred că (…) trebuie să avem aceeaşi opinie că trebuie să avem grijă de copiii noştri, de semenii noştri”, a conchis primarul din Sândominic.

În ultimele zile, două persoane au fost atacate de urs în Harghita şi se află internate în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, prezenţa acestor animale fiind semnalate aproape zilnic în unele localităţi ale judeţului, informează agerpres.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare