Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a anunțat că numărul locurilor de rezidențiat va fi stabilit chiar in acest an, în funcție de necesarul de medici pentru fiecare specializare. Tot aceasta spune că se vor face evaluări serioase in acest sens, deoarece, din păcate, până acum, Romania a pregătit medici doar pentru Uniunea Europeancă, conform stiripesurse.ro
"Facem o evaluare serioasă a necesarului de medici pe specialităţi, pentru că noi am pregătit medici pentru Uniunea Europeană, şi îmi asum ceea ce spun: nu avem medici de familie, nu avem medici epidemiologi, nu avem medici pediatri, nu avem medici pediatri pe diverse specialităţi - onco-pediatrie, de exemplu, chirurgie cardiacă”,
De asemenea, ministrul a declarat că este nevoie de 200 de medici epidemiologi, anul acesta fiind doar 11 scoase la concurs. Și medicii de familie sunt din ce in ce mai putini, 90% dintre cei existenți urmând să se pensioneze anul acesta sau anul viitor.
"Avem pe zona de neurologie pediatrică, pe zona de neuropsihiatrie pediatrică, un necesar foarte mare, având în vedere numărul centrelor de boli rare pe care dorim să le înfiinţăm. Anul trecut la rezidenţiat au fost opt posturi. Necesarul este 110. Nu o să putem scoate toate 110, pentru că nu avem capacitatea de pregătire, dar măcar să facem un echilibru între ceea ce este nevoie şi ceea ce scoatem la concurs”, a spus ministrul Sănătăţii.
Aceste vești nu pot decât să îi bucure pe medicii rezidenți, în sfârșit vor avea un loc de muncă.
Ministrul Sănătății aduce vești bune. Șanse mari pentru medicii români
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

circa 2 ore în urmăSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

20:00Social
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social



