portofel gol

sursa foto:  realitateaoltului.ro

Profesorul Mircea Coșea: ‘Dacă vor crește taxele pe proprietatea imobiliară asta înseamnă că atacăm pensionarii. ROBOR-ul atacă clasa de mijloc, pentru că cei care au luat credite sunt reprezentanții clasei de mijloc’

Prof. dr. Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice, a precizat că evaziunea fiscală este dificil să fie redusă în România, în condiţiile în care puterea de cumpărare a scăzut cu 30% în numai două luni, astfel încât oamenii sunt nevoiţi să aleagă între a mânca şi a-şi plăti taxele.

 

Noi suntem într-un proces de transformare a societăţii rapid şi foarte, foarte violent. Ceea ce era acum un an, nu mai e acum – şi nu o să mai fie nici în viitor. Eu aş vrea ca Pactul nostru pe fiscalitate să meargă puţin şi spre studierea realităţii care este acum în România. Noi discutăm despre evaziune fiscală. Cum să reduci evaziunea fiscală când puterea de cumpărare a scăzut cu 30% doar în două luni.

Din ce bani să mai plătească omul? Omul trebuie să facă la fel ca firmele, o selecţie. Ce face? Mănâncă sau plăteşte taxele? Plăteşte curentul electric sau plăteşte taxa pe apartament? Deci, problema care se pune acum este aceea că a apărut o nouă formă de fiscalitate ascunsă, care este inflaţia.

În momentul în care bugetul statului se alimentează cam 70% din inflaţie, îţi pui întrebarea: Mai este interesat statul să facă o reformă fiscală sau este interesat să obţină inflaţie pe care în România în mod clar statul o menţine – pentru că nu a luat niciun fel de măsură în legătură cu preţul energiei care putea să fie reglementat altfel, cu preţul alimentelor, cu importul de inflaţie prin alimente„, a susţinut Coşea, co-iniţiator al Pactului pentru fiscalitate.

 

El a subliniat că deficitul balanţei comerciale arată „stadiul extrem de fragil în care se află economia României şi de periculos”, iar în condiţiile acestea, ar trebui ca evaziunea să fie văzută altfel.

 

Dacă luăm şi analizăm ideile pe care eu le-am categorisit ca fiind năstruşnice ale actualului şef al ANAF-ului, aveţi să vedeţi că domnia sa se referă la un lucru marginal pentru că asta este viziunea pe care o are ANAF-ul în România: manelişti, manichiuriste, centre de masaj – şi aşa mai departe. Evaziunea, dacă vrem să o punem în legătură cu inflaţia, este legată de optimizarea fiscală. Care este adevărata parte a societăţilor multinaţionale în alimentarea bugetului. S-a pus în funcţiune până acum Directiva OCDE în legătură cu impozitarea 15% a multinaţionalelor? Nu, şi nici nu se va pune. S-a pus pe undeva, în Europa, suprataxarea veniturilor sau profiturilor considerate imorale în timp de criză? Nu. Deci, avem acum o relaţie antagonică între inflaţie şi evaziune şi, aici, probabil că ar trebui să discutăm şi noi, în România, ce facem„, a mai spus Mircea Coşea.

 

Totodată, acesta a menţionat că ROBOR-ul „atacă clasa de mijloc”, deoarece persoanele care au luat credite sunt reprezentanţii clasei de mijloc.

 

Dacă astăzi ne uităm la situaţia veniturilor populaţiei româneşti, observăm că începe să fie foarte atacată clasa de mijloc pe care noi am zis că o dezvoltăm ca să fie motorul societăţii. ROBOR-ul atacă clasa de mijloc, pentru că cei care au luat credite sunt reprezentanţii clasei de mijloc, ei au vrut să-şi cumpere apartament, maşina, aşa mai departe, nu cei care au 2.000 de lei pe lună„, a mai spus Coşea.

 

De asemenea, el a menţionat că taxele au crescut enorm şi vor creşte în continuare.

 

„Dacă vor creşte taxele pe proprietatea imobiliară asta înseamnă că atacăm pensionarii pentru că, de fapt, proprietarii în România sunt pensionarii, cei care au fost obligaţi să cumpere apartamente pe timpul lui Ceauşescu„, a adăugat Mircea Coşea, conform agerpres.ro.

Vezi și:

Economistul Mircea Coșea: ‘Creșterea inflației enorm față de anul trecut ne obligă ca orice creștere a pensiei să respecte puterea de cumpărare’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare