Mutarea explozivă care poate arunca-n aer justiția din România! Avocații președintelui Partidului Social Democrat au făcut o mișcare-bombă.
Apărarea lui Liviu Dragnea, dar și cea a fostei directoare DGASPC Teleorman au depus la ÎCCJ cereri prin care arată că decizia de la fond a fost pronunțată de un complet nelegal și cer rejudecarea dosarului de către un complet de 3 judecători specializat pe cauzele de corupție, informează Mediafax.
„Trebuie spus că în calitate de avocat am invocat această nulitate absolută în dosarul din apel, pentru clienta mea nu pentru altcineva, și că am deplină încredere în modul de soluționare a ei de către completul de judecată investit. Dacă se va admite acest motiv de apel, soluția legală este trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la un complet de 3 judecători specializat pe judecarea cauzelor de corupție, legal înființat. Nu ascult încă la zvonurile care spun că la nivelul ICCJ s-a conștientizat de ceva vreme această vulnerabilitate majoră - dată de încălcarea flagrantă de către conducerea administrativă, din nou, a legii de organizare, așa cum a fost și cu completele de 5 - și s-a decis acoperirea ei prin deciziile ce vor fi luate. Chiar cred că judecătorii supremi nu iau decizii în funcție de agenda publică ori calendarul alegerilor. Dacă sunt prea naiv vom vedea”, a scris pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacșu, apărarea Olguței Șefu, din dosarul DGASPC.
Toni Neacșu, dar și avocații lui Liviu Dragnea, au invocat, la termenul de luni în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, o nulitate absolută privind nelegala compunere a completului de fond pentru completuri specializate pe fapte de corupție.
Concret, avocații vor rejudecarea fondului cauzei de către un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție specializat pe fapte de corupție. Avocatii mai spun că a fost constituit nelegal completul de 3 judecători care a pronunțat decizia în primă instanță.
Judecătorii instanței supreme au stabilit ca Liviu Dragnea să fie audiat în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman pe data de 15 aprilie. Dragnea ar fi trebuit să se prezinte luni la ÎCCJ, însă este internat în spital în urma unei duble hernii.
Magistrații ÎCCJ au decis luni ca Liviu Dragnea să fie audiat la următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, adică pe 15 aprilie, la ora 11:00. Tot atunci va fi audiată de judecători și Olguța Șefu (fosta directoare a Direcției de Protecție a Copilului Teleorman), și ea inculpată în dosar. Liderul PSD trebuia să fie audiat luni, însă nu s-a prezentat în fața judecătorilor, deoarece este internat în spital, în urma unei duble hernii.
Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de 5 judecători.
Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana și Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit Regulamentului de organizare a instanței supreme, conducerea trebuie să tragă la sorți în ședință publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcție. Totodată, este posibil ca, în momentul în care va fi desemnat un înlocuitor al magistratului, dosarul să fie reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent.
Vezi și
Atenție, români! Statul dă sute de euro- Cum puteți intra în posesia banilor
Proiect bombă! Pentru ce ar putea primi angajații bani
Mutarea care aruncă-n aer justiția din România! Bomba cu ceas care îl poate salva pe Liviu Dragnea
Trending

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

20 sepSport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepSocial
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

20 sepSocial
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

20 sepSocial
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



