sursa foto:  Libertatea.ro

Nelu Tătaru, despre acuzațiile de nepotism: ‘Este un semn că am ieșit din pandemie și Guvernul României și eu’

Nelu Tătaru, a respins acuzațiile de nepotism care i se aduc, menționând că acestea sunt atacuri politice sau de altă natură.

„Este un moment pe care îl gestionez, în care atacurile politice sau de altă natură au început să apară. Este un semn că am ieşit din pandemie şi Guvernul României şi eu, ca ministru al Sănătăţii, ne-am făcut treaba. În această perioadă am sesizat că mi-au apărut şi rude, mi-au apărut foarte multe locuri unde aş fi gestionat. Nu, niciuna din acele persoane nu-mi este rudă, iar multe dintre ele, dacă ne referim la Antibiotice (Iaşi n.red.), erau în adunarea generală a acţionarilor, puşi de predecesorul meu, iar în minister erau înainte de a ajunge eu. Iar alte persoane, dacă ne referim, erau şefi de DSP-uri, de peste 10 ani de zile, prin concurs”, a afirmat Tătaru, la TVR 1.

Ministrul Nelu Tătaru a fost întrebat cum răspunde la acuzaţiile de nepotism apărute recent în presă, respectiv faptul că şi-ar fi angajat rude în funcţii-cheie de la societatea Antibiotice SA Iaşi, al cărei acţionar majoritar este Ministerul Sănătăţii.

Citește și:

Ludovic Orban și oamenii lui, tot mai marginalizați în partid. Cum își pierde PNL proprii candidați în favoarea altui partid

Eduard Hellvig, ‘înlocuit’! Mutarea care l-a dat de gol pe Klaus Iohannis

Declarația pe propria răspundere nu mai este necesară! Iată, însă, pentru ce puteți primi amenzi

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare