Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, miercuri seară, Germaniei pentru "susţinerea principială" pentru eforturile ferme şi consecvente pe care le-a depus în ultimii ani, inclusiv în ultima perioadă, pentru apărarea şi consolidarea statului de drept în România.
Klaus Iohannis a afirmat, miercuri seară, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Unităţii Germane şi împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, că reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, a creat premisele unui viitor prosper, definit de valorile libertăţii şi democraţiei, dar şi ale reunificării întregii Europe.
"Statele Europei sunt menite să fie împreună şi vor creşte numai împreună. Acesta este fundamentul proiectului european. De aceea, primul mandat al României ca Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene s-a desfăşurat sub motto-ul „Coeziunea, o valoare europeană comună”, punând în prim-plan necesitatea menţinerii unităţii europene, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu provocări importante, interne şi externe", a declarat Iohannis.
El a amintit că, în urmă cu un an, la celebrarea Zilei Unităţii Germane, a subliniat angajamentul ferm al României pentru consolidarea proiectului european.
"România şi-a asumat pe deplin responsabilitatea de a face Uniunea mai puternică şi, în ciuda provocărilor, aportul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene la obţinerea consensului statelor membre a fost însemnat, având ca obiectiv aprofundarea integrării europene", a adăugat şeful statului.
El a amintit şi că, în ianuarie, a reprezentat România la semnarea noului Tratat de cooperare şi integrare germano-francez la Aachen, moment cu semnificaţie pentru cooperarea dintre Paris şi Berlin, precum şi pentru viitorul Uniunii Europene.
"Cu acel prilej, am asigurat în legătură cu fermitatea şi hotărârea României de a rămâne în continuare alături de Germania şi Franţa în urmărirea obiectivului de consolidare a proiectului european. Am dovedit acest angajament al României prin Summitul pe care l-am găzduit la Sibiu, pe 9 mai. „Spiritul de la Aachen”, cum l-am numit atunci, la Aachen, ne-a însoţit pe drumul care a dat naştere „Spiritului de la Sibiu” – spiritul unei Uniuni care doreşte să-şi protejeze cetăţenii şi să investească în viitorul noilor generaţii, rămânând unită şi solidară în faţa numeroaselor provocări", a spus Iohannis.
Potrivit acestuia, cooperarea noastră în cadrul Uniunii Europene, dar şi în alte organizaţii internaţionale, este susţinută de relaţia bilaterală privilegiată, construită de-a lungul timpului, care s-a dezvoltat dinamic şi armonios.
"În ultimii ani, relaţiile politice dintre cele două ţări s-au dezvoltat semnificativ, prin contacte frecvente şi substanţiale la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar, dar şi regional şi local, astfel încât să putem vorbi astăzi de o relaţie cu adevărat specială cu Germania, cu caracter strategic. Dar dincolo de acţiunea politicienilor, contribuţia determinantă la excelenţa relaţiei bilaterale actuale au adus-o cetăţenii celor două ţări", a afirmat Klaus Iohannis.
El a spus că această relaţie are la bază o importantă componentă economică: Germania se situează pe primul loc în topul partenerilor noştri comerciali, fiind totodată în top trei investitori în România. Iohannis a menţionat că investiţiile germane în economia noastră, de peste 10 miliarde de euro, demonstrează angajamentul pe termen lung pe care companiile germane l-au asumat, devenind partenerii noştri de încredere. În planul formării profesionale colaborăm prin preluarea modelului dual german de succes, cu efecte benefice asupra tinerei generaţii şi asupra pieţei muncii din România, a mai spus el.
Potrivit lui Iohannis, prietenia dintre cele două ţări este clădită însă şi pe dialogul nostru constant şi consistent care are în centrul său minoritatea germană din România şi comunitatea de români din Germania.
"Germanii din România sunt parte integrantă a istoriei şi identităţii ţării noastre, reprezentând şi un liant deosebit al relaţiei bilaterale. Am avut plăcerea să reconfirm acest lucru cu prilejul întâlnirii cu semnificaţie simbolică pe care am avut-o, împreună cu doamna Cancelar Merkel, în luna mai, în marja Summitului de la Sibiu, cu reprezentanţii comunităţii germane din România. La rândul lor, numeroşii cetăţeni români stabiliţi în Germania contribuie amplu la dezvoltarea relaţiilor strânse dintre ţările noastre, inclusiv în plan economic, fiind una dintre comunităţile cel mai bine integrate pe piaţa germană a forţei de muncă", a afirmat Iohannis.
El a făcut referire şi la referendumul privind justiţia.
"Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc Germaniei pentru susţinerea principială pe care a manifestat-o constant pentru eforturile ferme şi consecvente pe care le-am depus în ultimii ani, inclusiv în ultima perioadă, pentru apărarea şi consolidarea statului de drept în România. Societatea românească rezonează profund şi cu maturitate faţă de acest obiectiv, iar succesul covârşitor al referendumului privind justiţia, pe care l-am convocat, şi câştigat, pe 26 mai, împreună cu aproape 6,5 milioane de români, a dovedit-o cu prisosinţă", a subliniat Iohannis.
Potrivit acestuia, ziua de 3 octombrie reprezintă un bun moment de evocare şi reflecţie asupra însemnătăţii pe care o are unitatea pentru stabilitatea, progresul şi prosperitatea unei naţiuni, dar şi a întregii Europe.
"Vă asigur că România va rămâne ferm angajată pentru aprofundarea strânsei cooperări dintre ţările noastre, cu scopul de a servi cât mai bine interesele cetăţenilor noştri într-o Europă unită, mai eficientă şi mai puternică", a mai spus Iohannis, informează news.ro
Vezi și
Atenție! Riscați amenzi uriașe dacă nu respectați asta
EXCLUSIV Manipulare grosolană a lui Andrei Caramitru! Cine apare, în realitate, în dovada prezentată de USR-ist
EXCLUSIV Mesajul dat de pedofilul ucigaș când a pășit prima oară în România! Reacția companiei care l-a adus în țara noastră
Noi declarații făcute de Klaus Iohannis! 'Statele Europei sunt menite să fie împreună şi vor creşte numai împreună'
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 02-10-2019 21:45
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



