bani

sursa foto:  playtech.ro

Noi vești bune de la Guvernul României pentru sute de mii de elevi! Cresc sumele de bani

Potrivit unui proiect de ordonanță adoptat de Guvernul României, sumele de bani primite de elevii cu rezultate bune la olimpiadele naționale se vor majora considerabil, cel mai mare dintre premii ajungând la 1.000 de lei.

 

Practic, după ce proiectul de OUG aprobat de Executiv va ajunge să se aplice, elevii care vor avea rezultate bune la olimpiadele naționale vor primi mai mulți bani decât în prezent.

Mai exact, valoarea minimă a stimulentelor financiare pentru elevii care obțin performanțe la olimpiadele naționale va fi de:

  • 1.000 de lei – pentru premiul I;
  • 700 de lei – pentru premiul al II-lea;
  • 500 de lei – pentru premiul al III-lea;
  • 300 de lei – pentru mențiuni.

Potrivit unor declarații ale lui Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, valorile primite acum de olimpici, respectiv de 300 de lei – premiul I, 200 de lei – premiul II, 100 de lei – premiul III și 35 de lei, în cazul mențiunilor, sunt “derizorii în raport cu performanța acestor copii”.

De asemenea, se va majora, practic, se va dubla, și alocația de cazare și masă pentru fiecare participant la olimpiadele naționale și va avea valoarea de 200 de lei/ zi/ participant.

În plus, proiectul de față prevede și că de bursă de performanță vor beneficia și elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar particular. Aceeași măsură se regăsește într-un alt proiect apărut în aprilie, de data asta, proiect de lege, care se află la începutul parcursului legislativ și care ar putea fi retras, după ce proiectul de OUG va ajunge să se aplice.

Nu în ultimul rând, prin intermediul proiectului de ordonanță se dorește schimbarea modului în care se pot desfășura cursurile universitare de la zi, și anume, cursurile universitare cu frecvență se vor putea desfășura și online.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie să fie publicat în Monitorul oficial, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare